Florin Manole a anunțat că există șanse mari ca prima tranșă de sprijin pentru pensionari să ajungă înainte de Paște 2026. Aproximativ 2,8 milioane de vârstnici ar putea beneficia de aceste sume, în contextul pachetului de solidaritate propus.
Ministrul Muncii a explicat că adoptarea măsurilor depinde de votul final din Parlament, însă s-a arătat optimist în privința susținerii politice.
„Sunt sanse ca prima transa sa ajunga la oameni pana de Paste? Da, exista toate sansele. Mai avem de trecut un hop, votul din plen care ar trebui sa fie joi. Sunt foarte optimist ca exista suficient de multi parlamentari care sa inteleaga ca bunul simt ne spune ca pensionarii au nevoie de ajutor, mai ales cei cu venituri mici. Pentru copiii cu dizabilitati, cei din familii sarace avem nevoie de sprijin mai ales ca inflatia a crescut, preturile au crescut, iar asta se simte se simte mai ales pentru cei nevoiasi. Cred ca joi vom avea un moment placut in care vom vedea pachetul trecut. Sunt nerabdator sa vad cum argumenteaza cei care se impotrivesc. Nu vad niciun motiv pentru care sa fii impotriva unui astfel de pachet”, a declarat Florin Manole la România TV.
Citeşte şi: Ilie Bolojan vrea să scoată PNL de la guvernare. Tensiuni uriaşe în coaliție
Întrebat despre criticile venite din partea ministrului Apărării, Radu Miruță, ministrul Muncii a răspuns printr-o provocare directă, susținând că este deschis la soluții concrete pentru pensionarii militari:
„Eu cred ca pensionarii cu venituri mici au nevoie de tot sprijinul posibil. Dar sa incerc sa fiu constructiv. Ii lansez provocarea ministrului Miruta sa ne spuna care sunt acele lucruri pe care le putem face mai bine pentru pensionarii militari. Pana acum, niciun act normativ de la MApN nu a venit cu o crestere marunta de beneficii pentru acesti oameni. Fie servicii, fie beneficii materiale, nu am nicio problemă si sunt foarte deschis sa votez alt proiect care vine cu beneficii in plus, un mecanism mai bun daca ministrul Miruta are. Dar e inacceptabil ca ministrul Miruta sa vorbeasca si sa nu faca. Nu trebuie sa aiba dialog cu mine, cu cetatenii trebuie sa aiba si sa le spuna oamenilor care sunt solutiile mai bune”
Referitor la posibilitatea ca anumite partide să blocheze măsurile în Parlament, Florin Manole și-a exprimat speranța că nu va exista opoziție pe un subiect sensibil.
„Eu sper sa nu existe atata lipsa de empatie dinspre aceste partide astfel incat sa blocheze masuri. Daca se va intampla asta, vom evalua. Noi vom face tot posibilul ca aceste masuri sa treaca prin vot parlament si sa ajunga la cetateni”, a spus ministrul Muncii.
Oficialul a subliniat că pachetul de solidaritate vizează nu doar pensionarii, ci și alte categorii vulnerabile, inclusiv copii din familii defavorizate sau cu dizabilități:
„Amendamentul PSD se referă la pachetul de solidaritate, un pachet care avea în vedere creșterea veniturilor a 2,8 milioane de pensionari și a aproape 300.000 de copii din familii monoparentale, copii din familii cu venituri foarte reduse sau copii cu dizabilități”, a precizat Florin Manole.
Acesta a oferit și exemple privind nivelul actual al sprijinului acordat: cel mai mic beneficiu pentru copiii cu dizabilități era de 80 de lei, iar în cazul familiilor monoparentale avem peste 37.000 de familii care primesc un beneficiu de doar 240 de lei, în condițiile în care au venituri medii sub 930 de lei pe membru de familie, adică venituri extrem de mici.
Totodată, Florin Manole a precizat că pachetul include și pensionarii militari:
„Pachetul one-off pentru pensionari are în vedere și pensionarii militari, pentru că ei, în 2025, din păcate, nu au fost incluși în acest sprijin, iar acum credem că este absolut legitim și necesar ca pensionarii care au venituri mici, indiferent din ce familie ocupațională vin, să beneficieze de acest sprijin”.
În ceea ce privește finanțarea, ministrul a respins ideea că nu există resurse bugetare:
„Amendamentul se referă la capitolul acțiuni generale din bugetul Ministerului Finanțelor. Este o sursă foarte clară, este capitolul bugetar explicit, distinct, clar”.