Home » Știri » Știri sociale » Guvernul Bolojan pregătește un nou pachet de reforme: Reduceri de posturi, reorganizarea localităților și desființări de instituții

Guvernul Bolojan pregătește un nou pachet de reforme: Reduceri de posturi, reorganizarea localităților și desființări de instituții

Redactia Redactia / 02.10.2025, 15:18
Guvernul Bolojan pregătește un nou pachet de reforme: Reduceri de posturi, reorganizarea localităților și desființări de instituții

Guvernul Bolojan discută în aceste zile un set amplu de măsuri pentru reforma administrației publice. Potrivit unor surse politice, liniile principale au fost deja stabilite, urmând ca săptămâna viitoare să fie luată decizia finală, după calcularea impactului financiar și social.

Principalele măsuri aflate pe masa coaliției:

  • Reducerea cu 10% a posturilor ocupate în administrația locală, prin concursuri pentru funcțiile disponibile.

  • Diminuarea cu 10% a cheltuielilor salariale la nivelul administrației centrale, dar aplicată diferențiat, în funcție de instituție.

  • Desființarea și comasarea unor instituții centrale pentru reducerea birocrației.

  • Reconfigurarea statutului unor localități pe baza recensământului: municipii retrogradate la rang de orașe, orașe transformate în comune și comune ridicate la rang de orașe.

Citeşte şi: Guvernul a adoptat noua lege privind serviciul militar în România. Cum va funcționa programul

Impactul reformei

Deciziile vor avea efecte directe asupra alocărilor bugetare, întrucât mai multe municipii depopulate nu mai îndeplinesc criteriile pentru a-și păstra acest statut. Deși primarii încearcă să evite pierderea finanțărilor, guvernul arată determinare în aplicarea măsurilor.

Premierul Ilie Bolojan ar fi transmis în ședințele coaliției că susține orice variantă de reformă, cu condiția ca numărul posturilor să scadă cu cel puțin 10.000 în administrația locală.

Citeşte şi: Ministerele primesc doar 25 de miliarde de lei la rectificare, față de 80 de miliarde de lei cerute. Ce a decis Guvernul

Estimări

În scenariul discutat de Guvern, reducerea de 10% a personalului ar duce la eliminarea a aproximativ 10.000 – 12.000 de locuri de muncă din administrația publică.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128