Home » Știri » Știri sociale » Nicușor Dan: „Al doilea pachet de măsuri de austeritate va intra în vigoare la începutul lunii august!” VIDEO

Nicușor Dan: „Al doilea pachet de măsuri de austeritate va intra în vigoare la începutul lunii august!” VIDEO

Redactia Redactia / 25.07.2025, 14:02
Nicușor Dan: „Al doilea pachet de măsuri de austeritate va intra în vigoare la începutul lunii august!” VIDEO

Nicușor Dan a anunțat că al doilea pachet de măsuri de austeritate va fi implementat la începutul lunii august. Deși inițial era programat pentru sfârșitul lunii iulie, întârzierea nu este considerată semnificativă.

Preşedintele României a subliniat importanța menținerii calmului în această perioadă, mai ales în fața partenerilor internaționali și a piețelor financiare. Acesta a explicat că primul pachet de măsuri a fost deja semnat și este unul tehnic și amplu, însumând aproximativ 30-40 de pagini!

Citeşte şi: România îşi păstrează ratingul BBB-, dar rămâne sub observație negativă. Avertismentul Standard & Poor’s

„Trebuie să transmitem un mesaj de calm față de partenerii noștri, mai ales spre piețele financiare. Am avut o evaluare de la Standard&Poor’s.  O să vedem cifrele de la finalul anului. Specialiștii au evaluat măsurile pe care le iau guvernul. Ca să vedem efectul trebuie să vedem reacțiile pe plan extern. Tocmai ce am semnat primul pachet de măsuri. Tehnic e consistent, sunt 30 de pagini, 40”, a spus Nicuşor Dan.

Citeşte şi: CCR a decis: măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan sunt constituţionale!

În ceea ce privește întârzierea pachetului al doilea, Nicușor Dan a precizat că nu este vorba despre o problemă majoră.

„Mereu când avem de făcut astfel de lucruri apar probleme tehnice. Când iei măsuri care reduc cheltuielile după ani de zile când România a cheltuit mai mult decât își permitea apar tensiuni între politicieni și populație Pachetul al doilea trebuia să fie la final de iulie. Va fi la început de august, nu sunt chestiuni dramatice. Să ne păstrăm calmul”, a mai spus Nicușor Dan.