Sindicaliștii din educație, apel către directori și inspectori. „Nu vă împotriviți colegilor care vor să protesteze”
Federațiile sindicale FSLI și FSE „Spiru Haret” au transmis, vineri, un mesaj către directorii de școli și inspectorii școlari, cerându-le să nu oprească și să nu amenințe profesorii care doresc să participe luni, 8 septembrie, la mitingul și marșul organizat la București, transmite news.ro.
”În aceste momente de profundă incertitudine şi presiune asupra sistemului de învăţământ românesc, ne adresăm dumneavoastră nu doar în calitatea oficială pe care o deţineţi, ci ca unor parteneri esenţiali în misiunea nobilă a educaţiei, ca unor colegi care, la fel ca noi toţi, resimt din plin efectele unor decizii legislative pripite şi dăunătoare”, au transmis sindicaliştii.
Critici la adresa noii legislații
Sindicaliștii acuză că legea adoptată recent, fără consultare reală și fără un studiu de impact, a adus măsuri care afectează întreg sistemul: creșterea normei didactice, comasarea unităților școlare, mărirea numărului de elevi la clasă, obligativitatea suplimentară de catedră pentru directori și inspectori.
”Creşterea normei didactice, comasarea unităţilor de învăţământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă, şi, nu în ultimul rând, creşterea obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori – toate acestea sunt poveri pe care le ducem împreună, chiar dacă din perspective diferite. Înţelegem presiunea la care sunteţi supuşi: pe de o parte, aveţi responsabilitatea de a implementa decizii venite de la nivel central, iar pe de altă parte, vă confruntaţi zilnic cu nemulţumirile legitime ale cadrelor didactice, cu lipsa de resurse şi cu birocraţia excesivă. Aceste măsuri nu doar că îngreunează activitatea managerială şi de îndrumare, dar vă îndepărtează de rolul fundamental de lideri şi mentori ai comunităţilor şcolare”, se arată în apelul sindicaliștilor.
Citeşte şi: Calendar anul şcolar 2025-2026. Când încep cursurile, vacanţele şi examenele
„Lupta nu este împotriva voastră”
Reprezentanții sindicatelor au subliniat că protestul nu vizează directorii și inspectorii, ci are ca scop obținerea unui sistem educațional corect finanțat și predictibil.
”Prin urmare, vă invităm să vă alăturaţi demersurilor noastre, să nu opriţi colegii care vor să-şi exprime în mod democratic problemele şi să nu-i ameninţaţi pe cei care luni vor dori să participe la mitingul şi marşul organizat de federaţiile sindicale. Toţi cei care vor mărşălui pe străzile Bucureştiului o vor face şi pentru dumneavoastră. Haideţi să arătăm împreună că sistemul de învăţământ este unit în faţa unor măsuri care îi subminează temelia. Gândiţi-vă că înainte de a fi directori sau inspectori aţi fost exact ca cei care luni, 8 septembrie, îşi vor striga nemulţumirea în stradă. Cu mulţi aţi fost sau sunteţi colegi, cu unii chiar prieteni. Nu-i intimidaţi, nu le tăiaţi aripile, doar pentru că un ministru trecător vă cere acest lucru. Şi, mai mult, arătaţi că sunteţi mai presus de acuzaţiile prim-ministrului Ilie Bolojan „că aţi fi simpli doritori de funcţii“ şi aţi pune în practică orice măsură promovată de Executiv indiferent cât rău ar face sistemului educational”, se mai arată în mesajul transmis de FSLI şi FSE ”Spiru Haret”.
Aceștia le-au transmis liderilor din școli să demonstreze că sunt mai presus de acuzațiile premierului Ilie Bolojan, potrivit căruia ar fi doar „vânători de funcții”, gata să aplice orbește orice decizie guvernamentală, chiar și atunci când afectează grav educația.