STB pregătește scumpirea biletelor, după majorările anunțate de Metrorex. Cât va costa un tichet

de:
11 04. 2026, 07:42
Foto: STB

Scumpirile din transportul public bucureștean ar putea continua cu STB, care, în urma inițiativei Metrorex, analizează o majorare a tarifelor.

Astfel, prețul unei călătorii cu transportul de suprafață ar putea crește de la 3 la 5 lei, potrivit unei propuneri ce urmează să fie discutată în ședința AGA programată săptămâna viitoare.

Această posibilă scumpire vine la scurt timp după ce Metrorex a propus majorarea tarifului pentru călătoria integrată cu STB, de la 5 la 7 lei, începând cu 1 mai. În aceste condiții, bucureștenii s-ar putea confrunta cu creșteri succesive de prețuri, atât la transportul de suprafață, cât și la metrou.

Citeşte şi: Cum vrea PSD să scape de Ilie Bolojan. Reacţia lui Nicuşor Dan

Inițiativa STB a generat deja dispute politice între Primăria Generală a Capitalei și Consiliul General al Municipiului București. Deși un proiect similar a fost respins în ianuarie, discuțiile au fost reluate, iar o nouă variantă ar putea ajunge pe masa primarului general pentru a decide introducerea pe ordinea de zi a CGMB.

„I-am trimis documentul încă o dată săptămâna trecută, dar nu l-a pus pe ordinea de zi”, a declarat Marian Artimon, consilier PSD în CGMB și membru AGA STB.

Marian Artimon susține că majorarea tarifelor este urgentă, invocând dificultățile financiare ale companiei și nivelul ridicat al călătoriilor fără bilet. Acesta afirmă că solicitarea pentru creșterea tarifului la 5 lei a fost făcută încă din 2025, însă nu a fost supusă votului.

„Încă din ianuarie 2025 am solicitat prin document să crească tariful la cinci lei căci societatea se duce în faliment. Din păcate, fostul primar general (Nicuşor Dan – n.red.), fostul primar interimar şi actualul primar nu le-au pus pe ordinea de zi. E imperios necesar având în vedere faptul că nu se asigură compensaţia pe care se obligaseră să o plătească prin contract. Săptămâna viitoare în cadrul şedinţei AGA voi solicita creşterea. Costul acesteia nu poate fi 50 eurocenţi când la STB nivelul de clandestinitate este de peste 30%”, spune Marian Artimon.

La rândul său, directorul general al STB, Andrei Dinculescu, consideră că o eventuală scumpire ar putea ajuta la stabilizarea fluxului de numerar, chiar dacă impactul asupra veniturilor totale ar fi limitat din cauza sistemului de compensații acordate de Primărie.

„STB a trimis un punct de vedere oficial prin AGA. Membrii AGA au transmis către Primărie dorinţa de a se mări acest tarif, STB a trimis la rândul lui către Primărie un astfel de proiect cu mărirea la 5 lei, dar nu a intrat pe ordinea de zi. Speram din discuţiile avute să fi intrat deja în şedinţa trecută. Ne-ar ajuta foarte mult şi creşterea preţului pe kilometru unde există propuneri de aproximativ un an şi jumătate de majorare, căci nu a mai fost actualizat din 2023 preţul pe kilometru”, a declarat directorul general Andrei Dinculescu.

În prezent, STB primește subvenții calculate în funcție de kilometrii parcurși și tipul de transport utilizat (tramvai, troleibuz sau autobuz). Totuși, întârzierile în plata acestor compensații afectează lichiditatea companiei, ceea ce determină conducerea să insiste pentru ajustarea tarifelor.

Citeşte şi: Sondaj Sociopol: AUR domină intențiile de vot, PNL a ajuns pe locul 4

Ultima tentativă de majorare a fost respinsă la finalul lunii ianuarie, când doar 23 din cei 55 de consilieri municipali au votat în favoarea proiectului. Decizia privind reluarea dezbaterii aparține acum primarului general, care va hotărî dacă propunerea va fi inclusă pe agenda CGMB.

În paralel, Metrorex estimează că majorarea tarifelor cu aproximativ 40% ar putea aduce venituri suplimentare de peste 10 milioane de lei pe lună.