Sunt interzise centralele de apartament? Ministra Mediului demontează cel mai răspândit fake news din România

de:
19 07. 2025, 15:19

În ultimele săptămâni, rețelele sociale și diverse site-uri au fost invadate de zvonuri alarmiste potrivit cărora centralele de apartament urmează să fie interzise în România, ca urmare a unei presupuse decizii a Uniunii Europene.

Adevărul este altul, susține ministra Mediului, Diana Buzoianu, care a dezmințit oficial această informație în cadrul emisiunii Insider Politic.

„Este fake news. Pe partea de mediu, cel puţin, există nişte platforme foarte ocupate să dea nişte dezinformări, nu doar la nivel de România, ci la nivel european. Practic, cei care luptă pentru un mediu sănătos sunt vinovaţi pentru toate relele pământului, pentru mişcările extremiste de la nivel european şi naţional”, a afirmat Diana Buzoianu.

Nicio interdicție oficială din partea Uniunii Europene

Ministra a explicat că nu există nicio reglementare europeană în vigoare care să interzică utilizarea sau instalarea centralelor individuale. Mai mult, aceasta a lansat un apel public pentru combaterea dezinformării, cerând argumente concrete din partea celor care susțin contrariul.

„Îl provoc pe orice om care vrea să-mi argumenteze concret să găsească norma de la nivel european prin care se impune statelor să nu mai fie instalate centrale. Nu există!”, a mai spus ministra Mediului.

Citeşte şi: Cod Rutier 2025. Modificări importante pentru şoferii cu permis categoria B

Discuții există, dar nu s-a decis nimic

Totuși, Diana Buzoianu a recunoscut că la nivel european au loc discuții privind eficiența energetică, reducerea emisiilor și tranziția către surse regenerabile. Aceste dezbateri nu s-au concretizat până acum în măsuri restrictive pentru centralele de apartament.

De ce circulă astfel de informații false

Ministra atrage atenția că astfel de fake news-uri sunt adesea răspândite intenționat: „E şi treaba noastră, a politicienilor şi a celor care sunt la masa deciziei să arate dezinformările astea. Pentru că ele cresc şi creează frici care sunt folosite apoi în scop electoral de către mişcările extremiste”.

Concluzie: centralele nu sunt interzise

Nu există vreo lege europeană sau națională care să interzică instalarea sau folosirea centralelor de apartament. Discuții despre eficiență energetică au loc, dar nu s-a adoptat nicio interdicție. Românii sunt sfătuiți să se informeze din surse oficiale și credibile!