Home » Știri » Traian Băsescu, audiat într-un dosar deschis după înregistrările lui Ghiță

Traian Băsescu, audiat într-un dosar deschis după înregistrările lui Ghiță

Sebastian Rotaru / 17.01.2017, 13:58
Traian Băsescu, audiat într-un dosar deschis după înregistrările lui Ghiță

Traian Băsescu a venit, marţi, la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, după înregistrările video ale lui Sebastian Ghiţă.

Audierea vine după ce fostul deputat a prezentat o înregistrare audio în care fostul preşedinte vorbeşte despre informaţii pe care le-ar fi primit din dosare penale, scrie News.ro.

Întrebat, la intrarea în sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), cine crede că l-a înregistrat când vorbea despre dosare, Traian Băsescu a răspuns: „Eu am crezut că Ghiţă”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost citat de procurori să se prezinte marţi la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie pentru a da declaraţii, în calitate de martor, în dosarul deschis în 4 ianuarie, în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu, faptele cercetate fiind legate de înregistrările prezentate de Sebastian Ghiţă, prin intermediul postului de televiziune pe care îl controlează.

După deschiderea dosarului, procurorii au decis ridicarea tuturor înregistrările lui Sebastian Ghiţă prezentate la România TV şi audierea persoanelor la care se face referire în aceste materialr video, dar şi a altor persoane care ar putea să ajute la stabilirea împrejurărilor de fapt şi de drept în acest caz.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, susţine că înregistrările de la postul de televiziune al fostul deputat Sebastian Ghiţă sunt prezentate într-o manieră “destul de tendenţioase”, într-o anumită formă, sugerând procurorilor ceea ce ar trebui să facă.

Procurorii PICCJ s-au autosesizat în acest caz în 4 ianuarie, după ce o zi înainte, la România TV a fost  prezentată o înregistrare audio în care este redat un dialog între fostul preşedinte Traian Băsescu şi o altă persoană.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă, care de la dispariţia sa în urmă cu aproape o lună a avut mai multe apariţii la postul de televiziune pe care îl controlează, a prezentat, în seara zilei de 3 ianuarie, o înregistrare audio în care Traian Băsescu discuta despre dosarul lui Dan Voiculescu, invocând şi numele judecătoarei Camelia Bogdan, dar şi pe cele ale procurorului şef al DNA Codruţa Kovesi şi pe al prim-adjunctului SRI Florian Coldea, ulterior suspendat din funcţie.

Într-o înregistrare anterioară, Ghiţă afirmase că Traian Băsescu i-a spus că are înregistrări cu „felul în care a fost plănuită închiderea lui Voiculescu”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe pagina sa de Facebook că recunoaşte înregistrările făcute publice de Sebastian Ghiţă, precizând că sunt din ”discuţii private” din ultimele luni ale anului 2016, dar că acestea au fost editate ”ceea ce este de natură a crea unele confunzii”.

Ulterior, Traian Băsescu a declarat, la B1 TV, că este 99% convins că Sebastian Ghiţă l-a înregistrat când vorbea despre dosarul lui Dan Voiculescu, precizând din nou că materialul audio este editat, iar schimbările de sens sunt „consistente”. Fostul preşedinte a spus că este furios pe Ghiţă pentru că şi-a permis să îl înregistreze stând cu el la masă.

Omul de afaceri a mai susţinut că dosarul Realitatea Media a fost „măsluit” şi că Laura Codruţa Kovesi l-a contactat „pentru a distruge Realitatea TV, dorind să folosească acest post de televiziune pentru sistem”.

Fostul deputat a spus într-o altă înregistrare că Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii şi care a plecat din ţară în 2000, a fost adus în România din Indonezia pe banii unei firme din Ploieşti, care a plătit 200.000 de euro, „la cererea Laurei Codruţa Kovesi şi a statului român”.