Comisia Europeană a decis ca Meta să restabilească accesul liber pentru asistenții digitali de uz general ai terților la WhatsApp și să mențină această deschidere până la finalizarea investigației antitrust aflate în desfășurare.
„Acest lucru va preveni prejudicierea gravă și ireparabilă a concurenței pe această piață în creștere prin comportamentul Meta, care, la prima vedere, încalcă normele UE în materie de concurență”, a indicat marți Executivul comunitar, într-un comunicat.
În decembrie 2025, Comisia a inițiat o investigație antitrust privind modificarea politicii Meta prin care compania limita accesul furnizorilor de inteligență artificială, alții decât Meta AI, la WhatsApp. Ulterior, în februarie 2026, au fost formulate obiecțiuni preliminare privind necesitatea unor măsuri provizorii pentru evitarea unui prejudiciu semnificativ pe piață, iar în aprilie 2026 a fost anunțată intenția de a obliga compania să reintroducă accesul pentru terți.
În comunicatul oficial se arată că decizia se bazează pe mai multe constatări preliminare. Comisia consideră că Meta ar putea deține o poziție dominantă pe piața aplicațiilor de comunicare pentru consumatori din Spațiul Economic European și că ar fi abuzat de această poziție prin restricționarea accesului la interfața de programare WhatsApp for Business pentru asistenții digitali concurenți. Totodată, instituția susține că noua politică introdusă în octombrie 2025 a permis doar accesul Meta AI, blocând alți furnizori. Chiar dacă în martie 2026 Meta a permis din nou accesul terților, introducerea unor taxe ar fi echivalat, în practică, cu o restricționare similară interdicției inițiale.
Comisia Europeană subliniază că este necesar să se intervină rapid pentru a preveni afectarea structurii concurențiale într-un sector aflat în dezvoltare rapidă, unde noii jucători depind de accesul la platforme deja consacrate.
Prin decizia adoptată, Meta este obligată să restabilească accesul asistenților digitali ai terților la interfața WhatsApp for Business în aceleași condiții existente înainte de 15 octombrie 2025, când accesul era în general gratuit. Aceste condiții trebuie menținute până la emiterea unei decizii finale în caz. Compania are la dispoziție cinci zile lucrătoare pentru conformare.
Meta, companie americană din domeniul tehnologiei, deține platforme precum Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger și oferă servicii de publicitate online și realitate virtuală. Asistentul său digital de uz general este Meta AI.
Interfața WhatsApp for Business permite companiilor să își conecteze sistemele la aplicație pentru a comunica cu clienții, iar anterior anului 2025 nu existau restricții pentru asistenții digitali ai terților.
Comisia invocă articolul 102 din TFUE și articolul 54 al Acordului privind Spațiul Economic European, care interzic abuzul de poziție dominantă ce poate afecta concurența. Măsurile provizorii pot fi dispuse atunci când există indicii preliminare de încălcare și un risc urgent de prejudiciu ireversibil.
Oficialii Comisiei au precizat că aceste măsuri sunt necesare pentru a menține concurența pe piața asistenților digitali și pentru a proteja posibilitatea consumatorilor europeni de a alege între diferiți furnizori de servicii AI.