Home » Meteo » Prognoza meteo noiembrie 2024. Elena Mateescu, şefa ANM, despre primele semne ale iernii

Prognoza meteo noiembrie 2024. Elena Mateescu, şefa ANM, despre primele semne ale iernii

Redactia Redactia / 30.10.2024, 10:45
Prognoza meteo noiembrie 2024. Elena Mateescu, şefa ANM, despre primele semne ale iernii

Prognoza meteo noiembrie 2024. ANM anunță că temperaturile vor rămâne peste mediile normale la începutul săptămânii în aproape toată țara, urmând două săptămâni cu valori mai scăzute decât cele obișnuite pentru luna noiembrie.

În primele zile, temperaturile maxime la nivel național se vor situa între 12 și 22°C, cu minime pozitive între 2 și 10°C, dar mai scăzute (aproximativ 2°C) în depresiunile montane. De la începutul lunii noiembrie, aceste valori termice ridicate vor începe să scadă treptat, anticipând apropierea iernii.

Citeşte şi: Câţi bani vor plăti românii pe facturile la căldură în această iarnă. Sumele sunt enorme!

„Chiar dacă valorile de temperatură vor mai scădea ușor, vremea va rămâne în continuare caldă, chiar mai caldă, pentru că maximele, la scara întregii țări, se vor încadra între 12 până la 22° și chiar și ultima zi a lunii octombrie va fi caracterizată de un ecart între 13 până la 21°.

Minimele sunt și ele în general pozitive, cu valori între două până la 10°C, posibil mai coborâte unu 2° în depresiunile intramontane și chiar și primele zile din luna noiembrie aduc un ecart termic între 12 până la 21°.

După data de 3 noiembrie este posibil să observăm, și cu siguranță așa arată datele la acest moment, o scădere semnificativă a regimului de temperaturi, cu maxime în zonele centrale și estice între sub nouă 10°C, în timp ce în vest, sus și sud-est 10-12.

După care săptămâna din 4 noiembrie să debuteze cu valori maxime, la scara întregii țări, între 5 până la 12-13° iar minimele preponderent negative, spre minus opt în depresiuni și chiar în zonele mai joase de relief, spre minus un grad și 0”, a declarat Elena Mateescu, directoarea ANM.

Tendințe meteo detaliate pentru noiembrie 2024:

  • 28 octombrie – 4 noiembrie 2024
    Valorile termice vor fi mai ridicate decât media în majoritatea regiunilor, în special în sud-vest. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în vest și nord-vest.
  • 4 noiembrie – 11 noiembrie 2024
    Temperaturile medii vor scădea sub nivelul normal pentru această perioadă, în toate regiunile. Precipitațiile vor fi deficitare în întreaga țară, cu accent pe jumătatea vestică a teritoriului.
  • 11 noiembrie – 18 noiembrie 2024
    Se preconizează temperaturi ușor sub media specifică acestei perioade, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va apropia de cel normal pentru luna noiembrie, conform ANM.
  • 18 noiembrie – 25 noiembrie 2024
    Valorile medii de temperatură vor fi în linie cu media obișnuită a perioadei, pe tot teritoriul României. Precipitațiile vor fi, de asemenea, apropiate de normalul acestei perioade.

Se așteaptă ca noiembrie 2024 să marcheze trecerea treptată spre sezonul rece, cu perioade de temperaturi mai scăzute și primele semne ale iernii, în timp ce se așteaptă o iarnă cu fenomene meteo variate.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128