ANRE a anunțat că noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale vor intra în vigoare de la 1 iulie 2025. Acestea sunt, în medie, mai mari cu 0,005 lei/kWh față de perioada anterioară.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei precizează că această creștere este moderată și justificată, fără scopul de a împovăra populația. Ajustarea a fost aprobată în unanimitate de Comitetul de Reglementare, după o analiză riguroasă a solicitărilor operatorilor și a costurilor eligibile.
Creșterea tarifelor are la bază mai mulți factori: inflația estimată pentru 2025 (circa 4,3%); introducerea impozitului pe construcții speciale, conform modificărilor recente ale Codului Fiscal; investițiile realizate în 2024 pentru extinderea și modernizarea rețelelor, dar și pentru racordarea noilor consumatori; scăderea volumului de gaze distribuite, ceea ce afectează distribuția costurilor fixe.
Toți acești factori influențează costurile suportate de operatorii de distribuție și, implicit, tariful reglementat.
Pentru un client casnic tipic, care locuiește într-un apartament dotat cu centrală termică și are un consum anual de aproximativ 5 MWh, creșterea medie a facturii va fi de aproximativ 2 lei pe lună. Totuși, consumatorii sunt protejați de plafonarea prețului final la gaze naturale, în vigoare până la 31 martie 2026. Astfel, nicio factură nu va depăși prețul plafonat, chiar și după aplicarea noilor tarife.
ANRE stabilește tarifele reglementate pentru fiecare operator și categorie de consumatori, în funcție de costurile de operare (mentenanță, salarii, materiale); costurile de capital (investiții în infrastructură); racordarea noilor consumatori și extinderea rețelei; modernizarea rețelelor existente și creșterea siguranței în exploatare.
Tarifele se aplică pentru un an tarifar, care începe la 1 iulie și se încheie la 30 iunie anul următor.
Citeşte şi: Detalii de ultimă oră despre voucherele de energie. Cine va mai beneficia de ajutor după 1 iulie 2025
„Noua ajustare tarifară a fost concepută pentru a menține echilibrul între investițiile necesare în rețea și protejarea consumatorilor. Costurile recunoscute sunt strict cele justificate și necesare”, se arată în comunicatul oficial al ANRE.