ANM anunță o schimbare semnificativă a vremii pentru întreaga țară, începând din seara zilei de duminică și până joi dimineață. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, România va fi traversată de un val de frig, însoțit de ploi abundente, vânt puternic și ninsori la munte.
ANM a emis o informare meteo valabilă în intervalul 5 octombrie, ora 21:00 – 9 octombrie, ora 10:00, care vizează întreaga țară.
De duminică spre luni (5/6 octombrie), ploile se vor extinde treptat dinspre sud-vest spre restul regiunilor. Cantitățile de apă vor fi semnificative, cu 25–50 l/mp în majoritatea zonelor, iar în Muntenia, Dobrogea și Moldova se pot acumula chiar 70–100 l/mp, în special între luni seară și miercuri dimineață. În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 de metri, vor apărea precipitații mixte, iar marți (7 octombrie) sunt așteptate ninsori viscolite și depunerea unui strat consistent de zăpadă.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în sud, est și la munte, unde vitezele pot depăși 60–70 km/h, iar în restul țării vor fi rafale de 45–55 km/h. Temperaturile vor fi în general scăzute pentru începutul lunii octombrie, cu maxime între 12 și 18 grade Celsius și minime între 3 și 12 grade.
Duminică, 5 octombrie – luni, 6 octombrie: cer noros, posibile ploi slabe, vânt slab până la moderat, temperatură minimă 7–9°C.
Luni, 6 – marți, 7 octombrie: cer închis, ploi moderate (10–15 l/mp), temperaturi maxime de 15–17°C și minime de 8–10°C.
Marți, 7 – miercuri, 8 octombrie: vreme rece și ploioasă, vânt intens, temperaturi maxime de 12–14°C.
Miercuri, 8 – joi, 9 octombrie: cer acoperit, ploi slabe, vânt moderat, temperaturi maxime de 15–16°C.
Citeşte şi: Când se va da drumul la căldură în Bucureşti. Termoenergetica explică regulile
Conform meteorologilor, aceste condiții instabile marchează prima perioadă de vreme de toamnă rece din acest sezon, iar la munte pot apărea primele ninsori consistente din toamna anului 2025.