ANM anunţă că România traversează un început de mai neobișnuit de rece, cu temperaturi scăzute, ploi, vânt și chiar ninsori la munte. Meteorologii anunță însă o schimbare rapidă a vremii, astfel că, după acest weekend rece, valorile termice vor crește considerabil, ajungând până la 27 de grade Celsius în unele regiuni ale țării.
Pentru intervalul 2–3 mai, vremea se menține mult mai rece decât normalul perioadei, în special în sudul, estul și local în centrul țării. Sunt așteptate ploi în mai multe regiuni, iar în sud, izolat, se pot semnala descărcări electrice, grindină și cantități mai importante de apă. La munte, la altitudini de peste 1.400 de metri, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Temperaturile maxime vor varia între 7 și 20 de grade, iar minimele vor coborî până la -2 grade, cu valori chiar mai scăzute în depresiunile din Transilvania, unde se poate produce brumă.
În București, week-end-ul aduce o vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Sâmbătă sunt prognozate înnorări și averse, mai ales spre după-amiază și seară, însoțite de intensificări temporare ale vântului. Temperatura maximă va ajunge la aproximativ 11 grade, iar minima se va situa între 1 și 4 grade.
Citeşte şi: Cum va fi vara 2026 în România. Temperaturi ridicate și episoade de caniculă
Duminică, valorile termice vor crește ușor, însă vor rămâne sub mediile normale ale începutului de mai. În Capitală, maxima va fi de 15–16 grade, iar minima de 5–6 grade, pe fondul unui cer variabil și al unui vânt slab până la moderat.
Începând de luni, vremea intră într-un proces clar de încălzire. Temperaturile maxime vor urca la 19 grade în București și până la 23 de grade în alte regiuni ale țării.
Marți, 5 mai, se anunță o zi caldă și plăcută în cea mai mare parte a României. Maximele vor atinge valori între 20 și 27 de grade, cu excepția litoralului, unde temperaturile vor rămâne mai scăzute. În Capitală, mercurul din termometre va urca până la 21–22 de grade.
Pentru perioada 6–9 mai, meteorologii indică o continuare a încălzirii, cu o vreme caldă pentru această perioadă a anului. Probabilitatea de precipitații va crește spre finalul intervalului, mai ales în jumătatea de nord a țării. În București, vremea va rămâne plăcută, cu temperaturi în creștere și doar un risc moderat de ploaie spre sfârșitul săptămânii.