Guvernul condus de Ilie Bolojan anunță că, potrivit unei analize realizate pe baza datelor furnizate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” și de operatorii de distribuție, au fost emise peste 1.400 de avize tehnice de racordare (ATR) pentru proiecte energetice cu o putere totală planificată de peste 80.000 MW. Această capacitate este de aproape zece ori mai mare decât necesarul actual de energie al României, estimat la aproximativ 9.000 MW.
Executivul subliniază că această disproporție este accentuată de faptul că multe dintre proiectele pentru care au fost emise ATR-uri nu au avansat către faza de implementare.
Avizele sunt deținute de peste 1.000 de titulari – companii private și de stat, autorități locale și alte entități – fiecare cu proiecte de cel puțin 1 MW. Lista prezentată de Guvern nu este exhaustivă, ci include doar entitățile care depășesc acest prag cumulat. În plus, situația reflectă un moment punctual și cuprinde proiecte aflate în diverse stadii: de la avize recent emise până la investiții în curs sau capacități deja puse în funcțiune.
Pentru a crește transparența, Guvernul a analizat și un eșantion de 722 de firme din listă, care cumulează aproximativ 72.000 MW capacitate aprobată. Datele obținute arată că o mare parte dintre aceste companii au o structură economică fragilă.
Astfel, 437 dintre firme au fost înființate în perioada 2020–2023, 105 între 2010–2019, 100 înainte de 2010 și 59 după 2024. În ceea ce privește activitatea economică, 76% dintre companii aveau, în 2024, cifră de afaceri zero, iar doar 37 au raportat venituri de peste 100 de milioane de lei.
De asemenea, 78% dintre firme nu aveau niciun angajat, în timp ce doar 15 depășeau pragul de 250 de salariați. Din perspectiva capitalului social, peste jumătate dintre companii aveau sub 10.000 de lei, iar 318 firme aveau chiar sub 1.000 de lei. Doar 14% dispuneau de capitaluri între 100.000 și 1 milion de lei.
”Lista celor peste 1400 de ATR-uri reprezintă o selecţie, nu o listă exhaustivă, deoarece include entităţile care deţin cumulat cel puţin 1 MW (o entitate poate figura cu unul sau mai multe ATR-uri; pragul se aplică la nivel de titular, nu per aviz). De asemenea, această listă reflectă o situaţie de moment, care poate fi modificată, şi include proiecte aflate în toate etapele procesuale – de la avize recent emise, la contracte de racordare semnate, lucrări în execuţie şi puneri în funcţiune recente. Sunt incluse, deopotrivă, capacităţi operaţionale reale, proiecte în curs de realizare şi ATR-uri aflate încă în faze de început ale procesului de dezvoltare”, anunţă Guvernul.
Citeşte şi: Nicușor Dan refuză să gireze un guvern minoritar sprijinit de AUR. „Nu voi fi de acord cu asta!”
În acest context, premierul Ilie Bolojan a declarat că autoritățile intenționează să limiteze fenomenul speculativ și să deblocheze accesul real al producătorilor la rețelele electrice. Acesta a anunțat că vor fi puse în dezbatere publică două regulamente privind racordarea la rețea și obținerea autorizațiilor de înființare.
”Oprim speculatorii şi deblocăm accesul producătorilor de energie la reţelele electrice”, a anunţat premierul României.
Potrivit prim-ministrului, creșterea capacității de producție – inclusiv prin dezvoltarea energiei regenerabile, precum cea fotovoltaică și eoliană – este esențială pentru reducerea prețurilor. Totodată, el a subliniat că accesul la rețele a fost îngreunat în ultimii ani de emiterea excesivă de ATR-uri, care depășesc cu mult necesarul economiei.
Premierul a precizat că, pe lângă cei peste 80.000 MW deja aprobați, alte aproximativ 30.000 MW sunt în curs de procesare. În opinia sa, fără deblocarea accesului la infrastructura energetică, obiectivul de reducere a prețurilor la energie nu poate fi atins.
Lista_titularilor_care_detin_ATR