Președintele Nicușor Dan s-a luat de clasa politică care nu face altceva decât să calculeze procente pentru alegeri și cere mai multă atenție la guvernare, pentru că asta vor românii.
„De când sunt în politică, văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare, în cazul de față alegerile din 2028 (parlamentare – n.r.). Vreau să spun că puțin le pasă românilor de dezbaterile noastre electorale și de toate prestațiile noastre. Românii vor guvernare și guvernarea înseamnă de fapt responsabilitate și până în 2028 se vor întâmpla lucruri, multe lucruri. Îi sfătuiesc pe români să își păstreze calmul și speranța și îi asigur pe partenerii noștri că România își păstrează direcția”, a declarat șeful statului, în cadrul unei intervenții susținute la Palatul Cotroceni.
Citește și: Eugen Tomac exclude demisia și pregătește lista miniștrilor pentru Nicușor Dan
Președintele a reamintit că, în cursul săptămânii trecute, l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, cu misiunea de a constitui un nou cabinet.
„Fac apel la responsabilitatea partidelor politice față de acest moment, pentru că interesul de partid este legitim, însă tot timpul trebuie să aibă întâietate interesul țării. Am auzit diverse opinii, că am dat satisfacție lui x față de y sau că n-am dat satisfacție lui x față de y. Nu este mandatul meu. Mandatul meu este: unu – să păstrez direcția prooccidentală a României și doi – să previn o cădere economică bruscă, care să afecteze fiecare familie din țara asta și sunt îngrijorat că aceste chestiuni sunt puse azi în discuție”, a afirmat Nicușor Dan în contextul negocierilor privind formarea noului guvern.
Șeful statului a detaliat motivele pentru care a optat pentru desemnarea unui premier care nu provine din rândul partidelor politice.
„Ce s-a întâmplat? Am constatat că partidele nu mai discută între ele, nu mai au dialog și atunci am ales o persoană, cea mai potrivită, așa cum consider eu, pentru a discuta și cu unii și cu alții pentru a-i aduce împreună să guverneze România, în condițiile în care niciun partid nu a venit cu o soluție alternativă”, a subliniat Nicușor Dan.