PNL a anunțat că nu va intra într-un guvern format împreună cu PSD, indiferent dacă la conducerea executivului s-ar afla un premier tehnocrat. Anunțul a fost făcut de către președintele Senatului, Mircea Abrudean, potrivit Agerpres.
„Noi am avut poziţia foarte clar stabilită. PNL nu va face parte din niciun Guvern alături de PSD. Poziţia rămâne aceeaşi indiferent dacă este un premier tehnocrat. Câtă vreme PSD este în Guvern, PNL nu poate face parte din acel Guvern. Este decizia Biroului Politic Naţional foarte clară”, a precizat Abrudean.
La rândul său, președintele Nicușor Dan a afirmat marți că opțiunile pentru formarea unui guvern susținut de o majoritate parlamentară sunt limitate, subliniind că varianta unui premier tehnocrat este „un scenariu care are şanse”.
Acesta a adăugat că are în vedere anumite nume pentru funcția de premier tehnocrat, fără a le face publice deocamdată.
„În mintea mea, da, dar nu le-am avansat, nu le-am avansat pentru că le voi avansa în momentul în care va exista o formulă majoritară pentru asta”, a explicat şeful statului.
Totodată, președintele urmează să convoace consultările oficiale cu partidele fie joi, fie luni, la discuții urmând să fie invitați și reprezentanții AUR.