Home » Auto » De ce nu pornește mașina? 6 cele mai frecvente motive

De ce nu pornește mașina? 6 cele mai frecvente motive

Alexandru Cazacu / 03.01.2022, 12:07
De ce nu pornește mașina? 6 cele mai frecvente motive

Cu siguranță, multora dintre șoferi li s-a întâmplat măcar o dată să încerce să pornească motorul mașinii și să nu reușească. Așadar, atunci apare și întrebarea „de ce nu pornește mașina?”. În continuarea articolului, noi îți vom spune care sunt cele mai frecvente motive pentru care o mașină nu pornește.

De ce nu pornește mașina. Care sunt cele mai frecvente cauze

Sunt puține situații mai frustrante decât atunci când te grăbești să ajungi undeva și mașina nu mai pornește. Ori cât de mult te chinui și indiferent de câte ori răsucești cheia în contact, motorul nu vrea să pornească și îți face zile negre. Dacă și tu te afli în această situație, în rândurile de mai jos vei afla care sunt cele mai frecvente cauze pentru care se întâmplă acest lucru și ce ai putea să faci pentru a remedia problema.

Baterie descărcată

Fără doar și poate, descărcarea bateriei se numără printre principalele cauze pentru care o mașină nu pornește. Acesta este un caz fericit, deoarece poți remedia această problemă cu ajutorul unui prieten sau a unui vecin dispus să te ajute.

În acest caz vei avea nevoie doar de cabluri pentru a porni mașina. Cu toate acestea, va trebui să afli în cel mai scurt timp din ce cauză s-a descărcat bateria. Ai putea să fii nevoit să o schimbi dacă este prea veche. De asemenea, este recomandat să verifici bornele și să le cureți dacă prezintă urme de coroziune, după care să te asiguri că sunt strânse corespunzător.

Defecțiuni ale electromotorului

Electromotorul joacă un rol foarte important, acesta având rolul de a pune în mișcare piesele motorului. În cazul în care electromotorul este defect, motorul nu se va învârti destul de repede și nu va porni. În cazul mașinilor mai vechi, îți poți da seama că demarorul s-a defectat, pentru că vei auzi că el cuplează, însă învârte în gol. Din nefericire, nu poți remedia singur această problemă, așa că trebuie să apelezi la mecanic.

De ce nu pornește mașina
De ce nu pornește mașina. Cele mai frecvente motive

Alternatorul poate avea probleme

Dacă alternatorul nu funcționează în parametri normali, acesta nu va mai încărca bateria mașinii în timpul mersului, iar motorul nu va mai porni. Această defecțiune va fi semnalată în bord de un martor, care se aprinde atunci când motorul este pornit.

Vă puteți da seama că alternatorul are o problemă chiar și atunci când lumina farurilor pâlpâie, iar bateria se descarcă foarte repede după oprirea autovehiculului. Și în acest caz trebuie să apelăm la un specialist. Alternatorul poate fi înlocuit cu unul nou, însă recondiționarea acestuia poate fi mult mai ieftină.

Verifică bujiile

Abia ai cumpărat bateria, electromotorul funcționează corespunzător, însă mașina nu vrea să pornească? Ei bine, în această situație verifică bujiile. Dacă acestea sunt înnegrite sau prezintă urme de arsuri, înseamnă că motorul primește mai mult carburant decât are nevoie, în consecință nu va funcționa normal. De asemenea, dacă bujiile sunt fierbinți, înseamnă că motorul autovehiculului este supraîncălzit. Indiferent de situație, bujiile vor trebui schimbate.

Folosirea unui carburant greșit sau lipsa acestuia

Deși poate părea incredibil, unii șoferi mai uită să alimenteze și circulă distanțe mai lungi fără să bage de seamă că martorul de combustibil este aprins. Evident, nici în această situație motorul nu va mai porni.

Situația de mai sus nu este chiar atât de gravă, însă una dintre cele mai serioase probleme pentru care motorul nu vrea să pornească este alimentarea cu carburantul necorespunzător. Se poate întâmpla ca, din grabă sau neatenție, să alimentezi cu motorină în loc de benzină (sau invers). Dacă ai făcut acest lucru și încă nu ai pornit motorul mașinii, este bine pentru că problema poate fi remediată mai ușor. Adică trebuie doar să suni o firmă de tractare care să te ducă până la cel mai apropiat service.

Însă dacă mașina a fost pornită și ai apucat să circuli puțin cu ea, reparația va fi una mai costisitoare.