Comisia Europeană pregătește o reformă de amploare a legislației privind siguranța rutieră, înmatricularea vehiculelor și ITP ( inspecția tehnică periodică), într-un efort de a adapta normele la realitățile actuale și viitorul mobilității în Uniunea Europeană. Obiectivul este clar: îmbunătățirea siguranței rutiere și reducerea poluării, într-un context marcat de electrificare, tehnologii avansate și un parc auto tot mai învechit.
Citeşte şi: Problemele medicale care pot împiedica obţinerea sau neînnoirea permisului auto. Ce prevede Codul Rutier
Noua propunere, anunțată oficial, vizează actualizarea a trei directive esențiale: inspecția tehnică periodică a vehiculelor, documentele de înmatriculare și controlul tehnic în trafic pentru vehiculele comerciale (RSI).
Printre cele mai importante schimbări anunțate se numără introducerea inspecțiilor periodice obligatorii pentru vehiculele electrice, verificarea sistemelor avansate de asistență pentru șofer, precum și noi metode de testare a emisiilor — inclusiv detectarea emisiilor ultrafine de particule și a oxizilor de azot (NOx).
În plus, vehiculele mai vechi de zece ani — fie că sunt autoturisme sau camionete — vor fi supuse anual inspecției tehnice, o măsură menită să reducă riscurile asociate cu uzura și să combată poluarea excesivă.
Un alt punct-cheie este combaterea fraudei la kilometraj. Comisia propune înregistrarea obligatorie a citirilor odometrului în baze de date naționale, pentru a permite urmărirea istoricului real al vehiculului și pentru a preveni manipularea frauduloasă a acestora — o practică tot mai răspândită, mai ales în cazul vehiculelor second-hand.
Digitalizarea este un alt pilon central al noii propuneri: certificatele de înmatriculare și inspecție tehnică vor deveni digitale, iar schimbul de date între statele membre va fi facilitat printr-o platformă comună, simplificând procesele administrative pentru cetățeni și autorități.
De asemenea, va fi introdusă o recunoaștere reciprocă a inspecțiilor tehnice efectuate într-un alt stat membru UE, valabilă timp de șase luni — o măsură menită să sprijine mobilitatea transfrontalieră a cetățenilor.
Citeşte şi: Top 5 cele mai economice maşini în 2025. Pe ce loc este Dacia
Comisia estimează că, dacă aceste propuneri vor fi adoptate și implementate, vor putea salva în perioada 2026–2050 aproximativ 7.000 de vieți și preveni circa 65.000 de vătămări grave în trafic.
Aceste schimbări vin în contextul în care normele actuale, în vigoare din 2014, nu mai reflectă realitățile pieței auto moderne, fiind depășite de noile tehnologii și de nevoia stringentă de a reduce poluarea în orașele europene.