Ce conține Cartea Morților. Când a fost descoperită și de ce poartă de fapt acest nume

Cartea morților nu este propriu-zis o carte, ci o colecție de documente religioase și texte funerare care au fost folosite în Egiptul antic până în jurul anului 1550 î.Hr., fiind plasate alături de morți pentru a le asigura călătoria către viața de apoi. Au fost alcătuite de diverși preoți egipteni de-a lungul unui mileniu, aproximativ începând cu secolul al XVII-lea î.Hr.

Ce informații apar în Cartea Morților

Textele funerare de tot felul, formulele magico-religioase cât poveștile concepute din „Cartea Morții” l-ar fi ajutat pe defunct să poată depăși nenumăratele încercări pe care le-ar fi întâlnit pe calea lungă și întortocheată care l-a dus la moarte.

De-a lungul timpului, această „carte” a îmbrăcat mai mute forme. Inițial, formulele magico-religioase și poveștile au fost gravate pe pereții camerei sepulcrale, pentru a fi apoi gravate direct pe sarcofag. În perioada Dinastiei a XVIII-a (1543-1292 î.Hr.), „Cartea Morților” și-a schimbat din nou forma: textele funerare au fost transferate într-un papirus, apoi închise în sarcofag cu defunctul și cu toate obiectele care i-ar fi fost utile.

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

Formulele magice/descântece erau plasate în morminte, cu credința că protejează și ajută decedatul în călătoria sa către Duat, lumea de dincolo, care era considerată plină de capcane și dificultăți, și către nemurire.

Se vorbește și despre imnuri către zeul Amon Re, zeul soarelui, ale cărui vrăji sunt înfățișate pe pasaje și pe pereții mormintelor, în ambalajele mumiilor și chiar în interiorul măștii de aur a regelui Tutankhamon.

Cine a inventat numele de Cartea Morților

Numele de „Cartea Morților” a fost inventat de egiptologul german Karl Richard Lepsius, care a publicat o selecție a textelor în 1842. Când a fost descoperită prima dată a fost considerată a fi Biblia egiptenilor antici. Dar, spre deosebire de Biblie, aceasta nu stabileste principiile religioase ce trebuie respectate de un credincios. Cartea nici nu a fost considerată de vechii egipteni care fiind produsul unei revelații de natură divină, astfel încât conținutul ei să nu poată fi schimbat în timp.

Care este cea mai veche scriere

Cea mai veche dintre aceste scrieri, „Textele Piramidelor”, a fost rezervată exclusiv regelui și, uneori, reginei. Tot regelui îi erau destinate „Cărțile lumii inferioare” și „Cărțile celeste”. În schimb, simplii cetățeni dispuneau de un repertoriu propriu compus în principal din imnuri, texte rituale și „Cartea morților”, a cărei versiune românească a fost recent reeditată: „Cartea egipteană a morților, Papirusul Ani”, traducere, cuvânt introductiv, note și indice tematic: Maria Genescu, București, Editura Herald.

Când a apărut pentru prima dată Cartea Morților, de fapt. Când a devenit foarte populară

„Cartea morților” a devenit populară în timpul Noului Regat Egiptean, precizând că a derivat din „Textele sicriului”, numite așa, fiindcă erau adesea scrise pe sicrie, cât din „Textele piramidelor”, inscripționate pe pereții piramidelor. Textele de sicriu au fost populare în timpul Regatului Mijlociu (2030 î.Hr.-1640 î.Hr.), iar textele de piramidă au apărut pentru prima dată în timpul celei de-a cincea dinastii a Vechiului Regat (2465 î.Hr.- 2323 î.Hr.).

Mai multe texte găsite în piramidele egiptene constituie nucleul a ceea ce egiptologii au numit „Cartea Morților”, de fapt, o adunare foarte eterogenă de descântece de pronunţat la moarte şi la înmormântare, apoi de imnuri adresate lui Ra sau lui Osiris, de spovedanii a celui mort şi de sfaturi asupra modului în care va câştiga bunăvoinţa judecătorilor din lumea de apoi.

O serie dintre extrase din aceste colecţii de texte au fost scrise pe papirus şi erau plasate până în epoca romană în mormintele egiptenilor bogaţi.  Cel mai lung dintre manuscrisele de papirus are o lungime de peste 30 de metri, iar ultimele exemplare cunoscute au fost create în secolul I sau II d.Hr. Cea mai complexă colecție aparţine epocii Ptolemeilor şi cuprinde circa 150 de descântece, împodobite cu desene colorate foarte artistic.