Home » Când, unde, cum » Ce reprezintă, de fapt, banii într-un sistem economic. Care este definiția exactă

Ce reprezintă, de fapt, banii într-un sistem economic. Care este definiția exactă

Alexandru Cazacu / 07.04.2022, 17:20
Ce reprezintă, de fapt, banii într-un sistem economic. Care este definiția exactă

Suntem obsedați de bani, nu ne mai putem sătura de ei. Chiar, Mark Twain a spus odată că „banii sunt rădăcina răului”. De la un simplu mecanism de troc, banii au evoluat la structurile extrem de complicate pe care le folosim în viața de zi cu zi. Dar ce reprezintă, de fapt, banii într-un sistem economic?

Ce reprezintă banii într-un sistem economic

De la monede și bancnote, până la soldul unui cont în bancă, totul reprezintă bani. De-a lungul anilor, natura banilor a evoluat. De exemplu, primii bani erau, în principiu, bani-marfă, adică obiecte realizate din anumite materiale ce aveau valoare pe piață, cum ar fi monedele de aur sau argint.

Ulterior, au apărut bancnotele. Acestea puteau fi schimbate pentru o anumită cantitate de aur sau argint. În ziua de azi, economiile lumii se bazează pe moneda fiduciară. Adică banii care sunt emiși de către o bancă centrală și constituie un mijloc de plată legal. Însă, spre deosebire de banii reprezentativi, aceștia nu pot fi convertiți într-o cantitate de aur, de exemplu.

Teoretic, hârtia din care sunt confecționate bancnotele nu are valoare. Totuși, acestea sunt acceptate în schimbul unor bunuri sau servicii. Acest lucru este posibil deoarece oamenii au încredere că banca centrală va menține stabilă în timp valoarea lor. Ei bine, dacă băncile nu ar reuși să realizeze acest lucru, moneda fiduciară și-ar pierde rolul de mijloc de schimb.

Ce reprezintă banii într-un sistem economic
Ce reprezintă banii într-un sistem economic

Banii pot exista și fără o reprezentare fizică

În ziua de astăzi, banii pot exista și fără să aibă reprezentare fizică. Concret, banii pot fi într-un cont bancar sub forma unor date informatice. De asemenea, banii pot fi stocați într-un cont de economii. De exemplu, banii digitali sau electronici reprezintă o valoare monetară stocată pe un card pre-paid sau pe diferite dispozitive.

Mai nou, există și monede digitale, precum Bitcoin, însă pentru acestea nu există un punct central de control. Chiar dacă, în ultima perioadă, oamenii aleg din ce în ce mai des plățile electronice, numerarul este încă foarte utilizat.

Funcțiile banilor

Banii îndeplinesc trei funcții principale, indiferent de forma lor. În primul rând, aceștia sunt un mijloc de schimb. De asemenea, banii reprezintă și o unitate de cont cu ajutorul căreia se poate stabili prețul bunurilor/serviciilor. Cea de-a treia funcție pe care o îndeplinesc banii este faptul că sunt un mijloc de tezaurizare.

„Un mediu de schimb utilizat în mod obișnuit se numește bani. Definiția banilor este neclară, deoarece conține termenul vag „utilizat în mod obișnuit”. Există cazuri limită în care nu este posibil să se determine dacă mijlocul de schimb este „frecvent” utilizat sau nu și trebuie numit bani. Dar această ambiguitate nu afectează în niciun caz acuratețea și precizia de care are nevoie teoria. Tot ceea ce este valabil pentru bani este valabil și pentru schimb”, spunea economistul austriac, Ludwig von Mises.

Chiar dacă unii sunt de părere că aurul și argintul sunt „relicve ale trecutului”, susținând că nu sunt bani, această părere nu o împărtășesc alți oameni care știu că metalele prețioase își păstrează valoarea mult mai bine decât banii fiduciari. Dacă stăm bine și ne gândim, acest aspect se păstrează de milenii.