Home » Când, unde, cum » De ce este Vladimir Putin obsedat de Ucraina? Răspunsul surprinzător oferit de o profesoară de la Oxford

De ce este Vladimir Putin obsedat de Ucraina? Răspunsul surprinzător oferit de o profesoară de la Oxford

Alexandru Cazacu / 25.04.2022, 12:29
De ce este Vladimir Putin obsedat de Ucraina? Răspunsul surprinzător oferit de o profesoară de la Oxford

Profesoară în cadrul Universității Oxford, Marnie Howlett a vorbit despre războiul Rusia-Ucraina și despre interesul liderului de la Kremlin. Dascălul de la prestigioasa universitate din Marea Britanie a făcut mai multe studii despre cele două țări și urmează să termine o carte despre fosta Uniune sovietică. Află în continuare de ce este Vladimir Putin atât de obsedat de Ucraina.

De ce este Vladimir Putin obsedat de Ucraina

Marnie Howlett predă științe politice la Oxford și are un doctorat în Relații internaționale la o universitate cunoscută din Londra (London School of Economics and Political Science). În cadrul unui interviu pentru Adevărul, profesoara a vorbit despre conflictul armat dintre Rusia și Ucraina, dar și despre interesele lui Vladimir Putin din acest punct de vedere.

După ce a făcut mai multe cercetări despre Ucraina și Rusia, în primăvara aceasta, Marnie își va termina cartea despre fosta Uniune sovietică. Ea s-a născut și a copilărit în Canada, însă familia sa este originară din Cernăuți. Acesta este și motivul pentru care Marnie Howlett s-a documentat mult cu privire la Ucraina în ultimii ani.

În lucrarea sa de doctorat, Marnie s-a concentrat asupra modului în care cetățenii înțeleg suveranitatea Ucrainei. De asemenea, profesoara de la celebra universitate a analizat și influența unor țări vecine asupra identităților culturale și naționale ale Ucrainei.

Interesul lui Vladimir Putin

În ceea ce privește interesul lui Vladimir Putin față de Ucraina, Marnie Howlett explică în felul următor:

„Legat de această „obsesie”, trebuie să luăm în calcul și contextul istoric. Știi foarte bine că Ucraina și țările vecine au făcut pe vremuri parte din Uniunea Sovietică. Când a căzut URSS în 1991, Ucraina a devenit independentă. Ucraina încă avea legături puternice cu Rusia, inclusiv economic.

În ultimii ani, Ucraina s-a îndepărtat de influența rusă, având dorințe clare de a se alătura Uniunii Europene și NATO. Iar președintele Putin nu își dorește ca Ucraina să meargă în acele direcții pro-europene”, a explicat Marnie Howlett, potrivit Adevărul.

Totodată, ea susține că dorința liderului de la Kremlin este, cel puțin pentru moment, să controleze Ucraina și unele dintre fostele republici sovietice.

De ce este Vladimir Putin obsedat de Ucraina
De ce este Vladimir Putin obsedat de Ucraina

Poziția României în regine: importanță și risc

Marnie Howlett spune că este foarte interesată de România, mai ales că familia sa este originară din Cernăuți, oraș care a aparținut în trecut României. Fiind o țară membră UE, România are o poziție interesantă în regiune. Față de alte țări din regiune, cum ar fi Republica Moldova, România are statut diferit, spune ea. În opinia sa, țara noastră nu va fi următorul atac al Rusiei.

„Aș spune că România are o poziție interesantă în regiune și pentru că este o țară membră a Uniunii Europene. Are un statut diferit față de alte țări din regiune și care sunt vecine cu Ucraina, precum Republica Moldova. Însă nu cred că România poate fi următorul loc atacat de Rusia. E mai probabil ca un atac să se întâmple în fostele republici sovietice aflate lângă Ucraina decât în România. În schimb, pot spune că România are un rol strategic extrem de important pentru a ajuta Ucraina.

Pe de altă parte, profesoara de la Oxford este de părere că România are o importanță strategică deosebită, mai ales că împarte granița cu Ucraina. Marnie spune că țara noastră este importantă  și pentru ajutorul umanitar și militar ce poate fi dat.