Home » Când, unde, cum » Marita Lorenz, spioana care l-a iubit pe Fidel Castro. I s-au promis 2 milioane de dolari, dacă-l asasinează. Povestea incredibilă

Marita Lorenz, spioana care l-a iubit pe Fidel Castro. I s-au promis 2 milioane de dolari, dacă-l asasinează. Povestea incredibilă

Manolică Anca / 27.05.2021, 14:27
Marita Lorenz, spioana care l-a iubit pe Fidel Castro. I s-au promis 2 milioane de dolari, dacă-l asasinează. Povestea incredibilă

Intriganta Marita Lorenz, spioana care l-a iubit pe Fidel Castro. Cum a ajuns aceasta să fie implicată într-una dintre tentativele de asasinare a liderului cubanez. Povestea incredibilă a acestei Mata Hara a zilelor noastre.

Marita Lorenz, spioana care l-a iubit pe Fidel Castro

Despre Marita Lorenz s-au scris multe cărţi, ba chiar s-au făcut și filme. Viaţa ei, care a inclus 25 de ani de lucru ca informator pentru CIA şi FBI, a avut cu siguranţă o mulțime de întâmplări demne de scenarii de film atrăgătoare. Și chiar ea însăşi a publicat mai multe cărţi, cea mai recentă fiind lansată în 2017, „The Spy Who Loved Castro”.

Marita Lorenz, spioana care l-a iubit pe Fidel Castro s-a născut la Bremen, în Germania, pe 18 august 1939, dintr-un tată neamţ, căpitan de marină, şi o mamă americană antinazistă. La numai 6 ani, Marita a ajuns, alături de mama ei, în lagărul de concentrare Bergen-Belsen, iar după un an, atunci când a fost eliberată, a suferit un nou şoc după ce a fost violată de un soldat american.

Cei care i-au studiat viaţa consideră că aceste traume din copilărie au făcut-o imună în faţa dramelor şi a pericolelor prin care a trecut, Marita spunând că au existat multe tentative de asasinare asupra ei. Însă, de departe, rolul care a atras toate privirile către ea a fost cel de amantă a lui Fidel Castro.

Cum l-a cunoscut Marita Lorenz pe liderul cubanez

Despre cum l-a cunoscut pe Fidel Castro, a povestit chiar ea în detaliu: la aproximativ 19 ani, atunci când se afla la bordul navei comandate de tatăl său, în portul Havana. „Atunci s-a apropiat o altă ambarcaţiune plină cu bărbaţi bărboşi, în uniforme militare. Printre ei, şi Fidel. Chipul lui m-a fascinat din prima clipă”, a rememorat Marita. Era personajul care, cu numai o lună înainte, smulsese din mâinile generalului Fulgencio Batista puterea asupra Cubei.

„Nu voi uita niciodată privirea lui care m-a penetrat, chipul acela frumos, zâmbetul acela viclean şi seducător. – Eu sunt Castro. Fidel. Eu sunt Cuba. Am venit să vă vizitez nava, au fost primele cuvinte pe care mi le-a adresat.”, a completat Marita Lorenz.

Marita Lorenz și Fidel Castro
Marita Lorenz și Fidel Castro

A existat atracție încă din prima clipă, cei doi ajungând deja să se îmbrățișeze în cabina de sub punte, el alintând-o Alemanita – Micuţa nemţoaică. După ce Marita s-a întors în America, Fidel a pus un avion privat să i-o aducă înapoi. Vrăjită de el, acesta a zburat înapoi în Havana, unde a rămas vreme de șapte luni, locuind într-un apartament de lux pe care acesta l-a rezervat la Havana Hilton. „Era un amant fantastic şi săruta atât de bine”, a mărturisit tânăra.

Partea sa de adevăr a șocat lumea întreagă

Ce a urmat, însă, a şocat o lume întreagă, atunci când ea a povestit varianta ei. Marita susţine că în acea perioadă ar fi rămas însărcinată cu copilul lui Castro, iar când acesta a aflat, a părut fericit. Dar când a împlinit șapte luni de sarcină, iar Castro era plecat într-o delegaţie, cineva i-a pus droguri în lapte, adormind-o. După ce s-a trezit, Marita se afla singură într-o cameră de hotel întunecată și nu mai era însărcinată.

Marita a spus că nu a înțeles dacă i se făcuse avort forţat cât timp a fost sub influența drogurilor ori dacă i s-a extras copilul, care ar fi putut supravieţui, fiind în luna a șaptea de sarcină. Disperată că nu avea copilul lângă ea, s-a întors în America furioasă pe Castro.

Însă, o altă variantă de adevăr îi aparție lui Jesus Yanez Pelletier, aghiotantul lui Castro. Acesta a mărturisit în septembrie 2000, înainte de a muri, că Marita şi-a dorit avortul. A născut prematur la 15 octombrie 1959, un băiat, pe care l-a botezat Andrés. Însă, știind că este copilul lui Pelletier, Fidel Castro nu l-a recunoscut.

Cum a ajuns Marita Lorenz să colaboreze cu CIA

Întoarsă în America, Marita a primit vizita unor oameni de la CIA, care au recrutat-o, folosindu-se de furia împotriva lui Castro. I-au fost promise 2 milioane de dolari dacă-l asasinează pe acesta. Ce trebuia să facă? În ianuarie 1960, a fost trimisă înapoi în Cuba pentru a se împăca cu el. Avea asupra sa două pilule cu otravă, pe care ar fi trebuit să i le pună în lapte, cunoscut fiind faptul că acesta era mare amator de milk-shake.

Castro s-a prins imediat de faptul că este un complot împotriva sa și şi-a scos pistolul şi i l-a dat, spunându-i: „Hai, împuşcă-mă. Încearcă! Nimeni nu mă poate omorî. Nimeni. Niciodată.” Așa a și fost. Marita nu a fost în stare să îl omoare. Şi nu doar că nu a tras cu pistolul, dar a şi aruncat în toaletă pastilele otrăvitoare. În schimb, au făcut dragoste pentru ultima dată, apoi el a plecat şi ea s-a întors în America.

A pornit într-o nouă misiune grea

La revenirea în SUA, Marita a continuat, însă, colaborarea cu FBI şi CIA, primind o nouă misiune grea: să obţină bani pentru cauza anti-Castro de la Marcos Perez Jimenez, fostul dictator al Venezuelei, care se retrăsese în Miami. A devenit chiar amanta lui și nu s-a ferit să recunoască acest lucru. Ba chiar a făcut și comparaţii între performanţele celor doi dictatori.

„Sexul cu Marcos nu a fost senzaţional, nici măcar bun. Nu se compara cu cel cu Fidel. Marcos nu era un amant bun. Marcos era egoist, iar sexul era doar o funcţie pentru el, nu o plăcere căreia i se abandona.”, a povestit spioana.

Totuşi, Marita a continuat să aibă o relație cu acesta timp de doi ani, având și un copil împreună, o fiică pe nume Monica. A considerat că fetița îi va asigura viitorul, generalul promiţând să-i dea cinci milioane de dolari. Dar Jimenez a fost extrădat, Marita intentatând un proces de paternitate, în speranța că astfel acesta va scăpa de extrădare. Nu a fost deoc așa, ba mai mult, el s-a arătat deranjat de faptul că Marita l-a numit public drept tatăl fiicei ei, lăsând-o și fără acei bani.

Marita Lorenz, spioana care l-a iubit pe Fidel Castro
Marita Lorenz, spioana care l-a iubit pe Fidel Castro

Ulterior, a fost implicată şi în complotul care a dus la asasinarea lui J.F. Kennedy, însă mulți colegi de-ai săi au descris-o ca fiind nedemnă de acest post, o profitoare, care ar spune orice pentru bani. În cele din urmă, Marita s-a căsătorit şi a mai avut un fiu, cu care a locuit în New York, după divorţ. Monica, fiica generalului Jimenez, a devenit model Playboy şi actriţă, locuind la Los Angeles. Marita Lorenz a murit la 80 de ani, pe 31 august 2019.