Home » Când, unde, cum » Singurul continent din lume fără păduri și fără animale terestre. Situația era total diferită în urmă cu milioane de ani

Singurul continent din lume fără păduri și fără animale terestre. Situația era total diferită în urmă cu milioane de ani

Alexandru Cazacu / 10.08.2021, 15:37
Singurul continent din lume fără păduri și fără animale terestre. Situația era total diferită în urmă cu milioane de ani

Cu siguranță toată lumea știe că pe Pământ există șapte continente (Africa, America de Nord, America de Sud, Antarctica, Asia, Australia și Europa. Cu toate acestea, pe unul dintre ele nu există păduri sau animale exclusiv terestre. Ei bine, se pare că situația era complet diferită în urmă cu milioane de ani. Haideți să vedem despre ce continent este vorba.

Care este singurul continent fără păduri sau animale terestre

În caz că nu v-ați dat seama deja, este vorba despre Antarctica. Acesta este singurul continent de pe Glob unde nu găsim nici păduri, dar nici animale exclusiv terestre. Deși în prezent copacii sau arbuștii nu pot trăi aici din cauza condițiilor extreme, în urmă cu sute de milioane de ani, situația era complet diferită.

Cel mai probabil nu sunt mulți cei care știu că Antarctica a fost acoperită de păduri. Cercetătorii unei expediții recente au descoperit faptul că, în urmă cu 260 de milioane de ani, pe acest continent au existat păduri.

Oamenii de știință, Erik Erik Gulbranson și John Isbell, au identificat aici nu mai puțin de 13 fragmente fosilizate care provin de la copacii din vremea respectivă. Așadar, potrivit specialiștilor, în urmă cu milioane de ani, vremea din Antarctica era mai călduroasă și mult mai umedă. Ei bine, în prezent, pe acest continent trăiesc doar câteva specii de licheni și mușchi, iar singurele animale care viețuiesc aici nu sunt exclusiv terestre (pinguini, balene, foci albe și unele specii de păsări).

Lucruri mai puțin știute despre Antarctica

Cu siguranță, există încă foarte multe lucruri mai puțin știute despre planeta noastră, iar Antarctica este unul dintre cele mai misterioase continente din lume. De exemplu, știați că aproximativ un procent din acest continent este permanent lipsit de gheață? Mai precis, este vorba despre circa 4.000 de kilometri, cu ”văi uscate” sau ”oaze antarctice”. Oamenii de știință sunt de părere că aici nu a nins de aproape două milioane de ani.

De asemenea, în jur de 90% din gheața și 70% din rezervele de apă dulce de pe planetă se află în Antarctica. Potrivit cercetătorilor, dacă toată această gheață s-ar topi, nivelul mărilor ar crește cu aproximativ 60 de metri.

Continentul fără păduri sau animale terestre
Continentul fără păduri sau animale terestre

O altă curiozitate despre Antarctica o reprezintă meteoriții căzuți aici, care se găsesc mai mult decât oriunde în lume. Știința ne arată că aceste obiecte cosmice cad peste tot cu o probabilitate egală. Cu toate acestea, dacă meteoriții se prăbușesc într-un climat umed, cu timpul ei sunt erodați. Pe de altă parte, în Antarctica, climatul este extrem de uscat, iar probabilitatea de apariție a eroziunii este foarte mică.

În 1978, s-a născut Emilio Marcos Palma, care a devenit prima persoană născută în Antarctica. De atunci, încă zece copii s-au născut în acest loc.

De asemenea, în lista curiozităților despre Antarctica intră și cea mai scăzută temperatură. În 2013, se credea că cea mai scăzută temperatură de pe Glob a fost în Antarctica, fiind de -93 de grade Celsius. Ei bine, studiile au fost revizuite de atunci, iar cercetătorii au anunțat că în cea mai rece zonă de pe Pământ, temperaturile pot scădea până la -98 de grade, potrivit incredibilia.ro.