Home » Când, unde, cum » Tot ce trebuie să știi despre certificatul verde Covid. Ce date conține și în ce țări este recunoscut

Tot ce trebuie să știi despre certificatul verde Covid. Ce date conține și în ce țări este recunoscut

Alexandru Cazacu / 05.07.2021, 14:06
Tot ce trebuie să știi despre certificatul verde Covid. Ce date conține și în ce țări este recunoscut

Certificatul verde Covid este gândit pentru a face mai ușoare călătoriile în statele membre ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, haideți să vedem în ce țări este recunoscut acest document și ce informații conține. Iată ce trebuie să știe despre certificatul verde cei care vor să călătorească în străinătate.

Totul despre certificatul verde Covid

Începând de la 1 iulie, românii pot descărca acest document de pe platforma pusă la punct de STS, certificat-covid.gov.ro, unde trebuie să își facă un cont cu o adresă de email valabilă, după care vor primi un link pentru verificarea identității.

Deoarece este introdus în legislația europeană printr-un regulament, acest certificat este făcut să facă mai ușoară călătoria între statele membre ale Uniunii Europene, în contextul pandemiei de coronavirus. Certificatul verde Covid, atestă faptul că deținătorul său a fost vaccinat împotriva COVID-19, a trecut prin boală sau deține un test cu rezultat negativ. Practic se emite câte un certificat pentru fiecare dintre aceste trei cazuri. Așadar putem avea un certificat de vaccinare, unul de testare și/sau unul de trecere prin boală și vindecare.

De asemenea, certificatul verde Covid ar trebui să îi scape pe cei care călătoresc în țările UE de unele restricții care afectează libera circulație. Mai exact, deținătorii unui astfel de document nu vor mai fi nevoiți să stea în carantină sau în izolare, ori să fie testați când intră pe teritoriul altui stat din Uniunea Europeană.

Ce date conține și în ce țări este recunoscut certificatul verde Covid

Ei bine, pe lângă informațiile esențiale necesare, precum numele și data nașterii a deținătorului, țara emitentă, informații relevante cu privire la vaccin, test, vindecare ori identificatorul unic, aceste certificate conțin și un cod QR, care va putea fi scanat și care face mai ușoară citirea datelor de pe certificat.

Documentul este valabil în toate statele membre ale Uniunii Europene, dar și în Liechtenstein, Elveția, Islanda și Norvegia. Este important să menționăm faptul că, nimeni nu este obligat să folosească certificatul verde. Cu toate acestea, documentul garantează trecerea frontierelor UE fără condițiile suplimentare menționate mai sus. Conform Regulamentului european 953/2021,  ”deținerea certificatelor (…) nu este o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului de liberă circulație”.

Totul despre certificatul verde Covid. Ce date conține și în ce țări este recunoscut
Totul despre certificatul verde Covid. Ce date conține și în ce țări este recunoscut

Ce informații trebuie să furnizeze ei care vor să obțină un certificat verde Covid

Persoanele care doresc să intre în posesia unui astfel de document, trebuie să furnizeze, în funcție de tipul certificatului, câteva informații. Acestea sunt următoarele:

  • pentru certificatul de vaccinare – prenumele, numele, CNP-ul, seria și numărul actului de identitate, luna efectuării oricăreia dintre dozele de vaccin, denumirea vaccinului administrat, județul/țara în care s-a făcut vaccinarea.
  • pentru certificatul de testare: prenumele, numele, CNP-ul, seria și numărul actului de identitate, luna efectuării testului cu rezultat negativ, județul în care s-a făcut testarea;
  • pentru certificatul de vindecare: prenumele, numele, CNP-ul, seria și numărul actului de identitate, luna efectuării primului test cu rezultat pozitiv, județul în care s-a făcut testarea.

Solicitarea certificat prin platforma pusă la dispoziție de Guvern trebuie făcută cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de momentul folosirii acestuia, pentru certificatul de vaccinare și cel de vindecare. Iar în cazul certificatului de testare, solicitarea se va face după efectuarea testului, dar cu cel puțin 12 ore (test rapid) sau 48 de ore (testele de laborator) înainte folosirea acestuia.