În fiecare an, în dimineața zilei de 6 decembrie, copiii cuminți așteaptă cu nerăbdare să vadă ce daruri le-a pus Moș Nicolae în ghetuțe. Fiind considerat ocrotitor al celor neîndreptățiți, al copiilor și al fetelor nemăritate, Sfântul Nicolae a fost episcopul Myrei și totodată este unul dintre cei mai importanți sfinți ai creștinătății. Există multe tradiții de Sfântul Nicolae, iar noi vă vom spune astăzi care sunt acestea. Iată unele dintre cele mai cunoscute obiceiuri și superstiții pentru această zi de sărbătoare.
După cum spuneam, 6 decembrie este o zi cu totul specială pentru copiii cuminți, care vor găsi în ghetuțe cadouri de la Moș. Sfântul Nicolae este generos, milostiv și plin de bunătate, iar în ziua prăznuirii sale, credincioșii respectă mai multe obiceiuri și tradiții. Așadar, noi vă vom prezenta în următoarele rânduri unele dintre cele mai cunoscute dintre acestea.
Potrivit tradiției populare, se spune că ziua de 6 decembrie ar fi prima zi de iarnă, iar dacă ninge de Sf. Nicolae, se spune că Moșul își scutură barba gri. De asemenea, o vorbă din popor spune că în această noapte cerurile se deschid și pentru oameni, iar Sfântul Nicolae poate fi zărit pentru o clipă, așezat în dreapta lui Dumnezeu.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Tot de Sfântul Nicolae, creștinii pun crenguțe de măr în apă, lângă icoane. Se spune că dacă ramurile înfloresc până la sfârșit de an, atunci pomii vor fi roditori în anul care vine. De asemenea, în unele zone din țară, fetele încep pregătirile pentru Sfintele Sărbători de Crăciun, iar băieții se adună în grupuri mari și încep repetițiile pentru plecatul cu colindul.
Pe 6 decembrie, când este prăznuit Sfântul Nicolae, creștinii merg la biserică pentru a se ruga și dau de pomană pentru pomenirea celor trecuți în neființă. Se spune că de Sf. Nicolae e bine să aprindem lumânări pentru cei care nu mai sunt printre noi. Tot în această zi, se face milostenie pentru cei mai puțin norocoși și se îngrijesc oamenii bolnavii.
De Sfântul Nicolae, oamenii împart pachețele cu pomană pentru sufletul copiilor care au trecut în neființă. De asemenea, în ziua Sfântului Nicolae, creștinii împart fructe, dulciuri, dar și alte lucruri în numele Sfântului.
Fiind o zi a generozității, se spune că în ziua de Sf. Nicolae nu este bine să refuzi oamenii care îți cer de pomană. Totodată, nu e bine să ne certăm cu nimeni, iar dacă suntem deja certați cu unele persoane, ar trebui să facem tot posibilul pentru a ne împăca.
De asemenea, de Sfântul Nicolae nu trebuie să facem treburi prin gospodărie, deoarece astfel atragem ghinionul. Tot în ziua prăznuirii Sfântului, femeile nu spală haine, nu dau cu mătura, nu calcă și nu cos hainele.
Potrivit credinței populare, de Sfântul Nicolae nu trebuie să dormi, pentru că dacă faci acest lucru te vei simți amorțit pe tot parcursul anului care vine.