Home » Când, unde, cum » Victor Rebengiuc: viața și cariera. Imagini rare din cu marele actor român. Cum arăta în tinerețe

Victor Rebengiuc: viața și cariera. Imagini rare din cu marele actor român. Cum arăta în tinerețe

Balan Daniel / 10.02.2022, 13:44

Unul dintre cei mai mari actori ai teatrului și cinematografiei românești împlinește astăzi, 10 februarie, vârsta de 89 de ani. Mai exact, este vorba despre Victor Rebengiuc, actorul cu un talent extraordinar care de-a lungul timpului a câștigat admirația a milioane de români. Cum arăta în tinerețe Victor Rebengiuc, dar și alte detalii despre viața și cariera marelui actor, veți afla în articolul de mai jos.

Detalii din viața marelui actor român, Victor Rebengiuc

Fără doar și poate, Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai cunoscuți actori români din toate timpurile, însă nu mulți știu că el se trage dintr-o familie modestă, fiind crescut de bunicii din partea mamei, după ce părinții săi s-au separat. Din motive financiare, actorul și-a petrecut copilăria în cartiere mai sărace din București, iar mama sa a lucrat ca funcționar, ieșind la pensie de la Ministerul transporturilor.

Tatăl actorului, de care nu era foarte apropiat, a murit în anul 1942, în timpul războiului, la Stalingrad. Fiind orfan de război, tânărul Victor a dat un examen foarte strict, după cum va mărturisi chiar el însuși, de admitere la Liceul Militar din Predeal. Cu toate acestea, liceul respectiv a fost desființat după prima reformă comunistă a învățământului, iar Victor Rebengiuc a urmat apoi o școală electrotehnică în Capitală.

După cum spunea chiar artistul, studiile de la liceul militar l-au făcut mai disciplinat și i-au format caracterul. În anul 1953, el a fost admis la Institutul de Teatru, iar în 1956, după absolvirea Institutului a fost repartizat la Teatrul Național din Craiova. După jumătate de an s-a întors în București, unde doar după câteva roluri modeste s-a făcut remarcat, potrivit click.ro.

Viața și cariera lui Victor Rebengiuc. Cum arăta actorul în tinerețe
Viața și cariera lui Victor Rebengiuc. Cum arăta actorul în tinerețe

Cariera marelui actor român

Talentul său extraordinar i-a adus celebritatea și admirația a milioane de români. În 1965, viața actorului avea să se schimbe complet, după ce a primit rolul Apostol Bologa în celebra producție românească „Pădurea spânzuraților”. Fiind regizată de Liciu Ciulei, pelicula a primit premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Cannes.

Deși „Pădurea spânzuraților” i-a adus faima, Victor Rebengiuc a avut de atunci nenumărate roluri memorabile. El jucat pe scena Teatrului Bulandra, unde a debutat în 1957. Însă, de-a lungul timpului, marele artist a jucat și în multe alte filme românești de excepție, printre care și „Profetul, aurul și ardelenii”, „Tănase Scatiul”, „O scrisoare pierdută”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Moromeții” sau „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Victor Rebengiuc a primit mai multe premii pentru rolurile interpretate magistral, dar și pentru „talent și verticalitate”. Între 1990 și 1996, el a fost rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în perioada 1996 – 1998 a fost director la Teatrul Bulandra din Capitală.

Astăzi, 10 februarie 2022, Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani

Victor Rebengiuc împlinește astăzi 89 de ani, iar după mai bine de 6 decenii pe scenă și nenumărate roluri de excepție în teatru și film, el joacă în continuare la Teatrul Național, fiind un exemplu de tenacitate, perseverență și profesionalism pentru mulți tineri actori.

Marele actor român a avut și are în continuare o contribuție importantă la dezvoltarea teatrului și cinematografiei din România. La mulți ani Victor Rebengiuc!