Home » Cum să faci orice » Cum se poate reclama asociația de proprietari și unde se pot depune plângeri

Cum se poate reclama asociația de proprietari și unde se pot depune plângeri

Pană Emanuela / 30.10.2021, 08:38
Cum se poate reclama asociația de proprietari și unde se pot depune plângeri

După cum o spune și proverbul, „pădure fără uscături nu există“. Prin urmare, nu e de mirare că în foarte multe asociații de proprietari lucrurile nu merg ca pe roate, fără se se ivească vreo problemă sau nemulțumire din partea locatarilor. De aceea, este bine să știți că pentru astfel de situații există demersuri pe care le puteți face astfel încât să se găsească o rezolvare în caz de nereguli și probleme.

Cum se poate reclama asociația de proprietari

Asociațiile de proprietari au fost întemeiate pentru organizarea și reprezentarea intereselor proprietarilor dintr-un condominium (proprietate imobiliară alcătuită din apartamente sau din spații cu o altă destinație decât cea de proprietate individuală), iar această formă juridică are caracter non-profit, astfel că sumele care provin din venituri sunt folosite cu scopul de a îmbunătăți sau a repara proprietățile comune.

În cazul în care apar anumite nelămuriri sau nemulțumiri cu privire la modul de acțiune în asociația de proprietari, ori considerați că ceea ce face asociația este injust, trebuie să știți că exită mai multe posibilități de a remedia problema. Un prim pas ar fi să vă adresați președintelui asociației. Potrivit articolului 10 din din Legea 230/2007, proprietarii au dreptul să știe toate aspectele ce țin de activitatea asociației, având acces, la cerere, la absolut orice document al acesteia.

Dacă solicitările dumneavoastră nu primesc un răspuns de la președinte, acesta nu vă pune la dispoziție documentele cerute sau vă oferă un răspuns nemulțumitor, vă puteți adresa serviciului specializat din cadrul primăriei. Legea mai sus amintită prevede că neîndeplinirea atribuțiilor de către președintele asociației de proprietari constituie contravenție si se sancționează cu amendă de la 500 la 3.000 de lei, așa cum este prevăzut în articolul 56, alineatul 1, litera b și alineatul 2, litera a din respectiva lege.

De asemenea, pentru situațiile în care cheltuielile cresc nejustificat, caz în care considerați că sunteți furați sau că au loc greșeli în administrare, perioada legală în care puteți depune o contestație este de cel mult 15 zile de la înștiințare prin afișare la avizier. După depunerea contestației către asociație, cenzorii și contabilul trebuie să refacă toate calculele pentru apartamentul în care locuiți.

Citește și: Ce cheltuieli îi revin de fapt unui proprietar de apartament. Aceste scutiri sunt decise în funcție de acordul celorlalți locatari

Unde se pot depune plângeri

Locatarii care se consideră nedreptățiți de membrii asociației de proprietari au și posibilitatea de a formula reclamații către primăriile de sector sau din localitatea în care se află asociația, întrucât acestea au un serviciu specializat prin care acordă consultanță pentru asociațiile de proprietari.

Unde și cum poți reclama o problemă apărută cu asociația de proprietari
Unde și cum poți reclama o problemă apărută cu asociația de proprietari

În vederea soluționării problemei, primăria ar putea să transmită mai multe recomandări, iar în cazul în care se stabilește că aspectele semnalate sunt juste, va trimite o echipă în control la asociație pentru a remedia erorile grave și pentru a aplica sancțiunile legale.

Dacă nici procedând astfel nu se remediază problema, singura soluție care vă rămâne este să sesizați instanțele de judecată. Prin urmare, ce vă rămâne de făcut este să formulați o acțiune la judecătoria de sector sau la cea din localitatea de domiciliu, pe care o veți îndrepta împotriva asociației și chiar a primăriei în cazul în care constatați că au fost refuzate dispozițiile legale.