Fotografii vechi cu Bucureștiul de altădată. Cum arăta, în urmă cu sute de ani, capitala României

Fotografii vechi cu Bucureștiul de altădată. De la felinare cu untură de pește și „casa cu apă” la orașul cosmopolit și aglomerat de astăzi! Cum arăta Bucureștiul, în urmă cu câteva sute de ani.

Fotografii vechi cu Bucureștiul de altădată

Peste 560 de ani de la prima atestare documentară a Bucureștiului. Dacă mergem la librărie sau la bibliotecă și deschidem cartea „Bucureşti. Povestea unei geografii umane” a istoricului Adrian Majuru aflăm următoarele:

„Bucureştiul s-a născut treptat, între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, prin coagularea unor aşezări săteşti aflate în vecinătatea Curţii domneşti şi a târgului sezonier numit „Târgul Cucului” sau al „Moşilor”. Mahalalele – mai întâi aşezări săteşti în jurul Târgului Bucureştilor şi mai apoi cartiere preurbane ale acestuia – au avut până la începutul secolului XX o înfăţişare rurală” – Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2007.

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

Așadar, Bucureștiul aglomerat de astăzi, în care modernul se îmbină cu vechiul, a fost cândva doar o aglomerare de case. În timp, periferia s-a extins, orașul căpătând proporții tot mai mari.

„Casa cu apă” de la Curtea Domnească

La finele secolului XVI, Bucureștii se întindeau de pe malul stâng al Dâmboviței, cu centrul la Curtea Domnească, până în partea dreaptă, unde erau mănăstirile de la Sf. Troiţă (viitoarea Radu Vodă), Sf. Ecaterina şi Mihai Vodă, iar în dreptul actualei Căi a Rahovei erau bordeiele „calicimii”, partea săracă a oraşului.

Tot în partea dreaptă se întindeau livezile, grădinile și viile domneşti, mănăstireşti sau boiereşti. Începând cu secolul al XVI-lea apar şi alte biserici şi mănăstiri, precum Plumbuita sau mănăstirea Mărcuţa. În acele vremuri, oamenii aveau „vistieria apelor” sau „casa de apă”, un fel de rezervor cu găuri prin care venea apa de izvor de la Curtea Domnească.

În timpul domniei lui Matei Basarab, între 1632-1654, Bucureştii aveau 6.000 de case şi 40 de mănăstiri şi biserici, iar oraşul număra la mijlocul secolului al XVII-lea 20.000 de locuitori. Apar noi biserici și noi denumiri de străzi, precum „ulița turcilor”, „ulița domnească” sau „ulita de sus”, care era între sfârşitul Căii Moşilor şi Halele Obor de astăzi („Istoria Bucureştilor” de Constantin C. Giurescu). Peisajul vremii arăta multe prăvălii și case din scânduri, cu un singur nivel, acoperite cu trestie și șindrilă

Bucureștiul de altădată. Cum a apărut Calea Victoriei

În 1679, la ordinul lui Șerban Cantacuzino se ridică mănăstirea Cotroceni. Apoi apare și ceea ce astăzi este Calea Victoriei. În timpul lui Constantin Brâncoveanu se „construiește” un nou pod adică un drum podit cu bârne de stejar aşezate de-a curmezişul (Podul Mogoşoaiei), care avea să devină artera principală a oraşului. După Războiul de Independenţă (1877-1878), numele acesteia s-a schimbat în Calea Victoriei.

În aceste locuri trăiau boeirii vremii: Cantacuzineştii, Bălăcenii, Brezoienii, Filipeştii şi Creţuleştii, semn că încă de pe atunci Calea Victoriei a stat sub semnul luxului.

Spre finalul secolului XVII și începutul secolului al XVIII-lea, Mihail Cantacuzino ridică ansamblul mănăstiresc de la Colţea, ce cuprindea biserica, un spital (primul din Bucureşti), apoi şi un turn înalt, celebrul Turn Colței, cu o istorie aparte. Dacă majoritatea oamenilor trăiau în case de lemn şi bordeie, încep acum să apară tot mai multe construcţii din zid şi piatră.

Primele cişmele sau fântâni cu astfel de apă din oraş

Se îndreaptă tot mai mult atenția spre Dâmboviţa, a cărei apă era folosită de locuitori pentru băut şi treburile casnice, dar şi pentru stingerea incendiilor sau punerea în mişcare a morilor. Alexandru Ipsilanti (1774-1782, 1796-1797) a făcut o nouă delimitare a oraşului, a construit un apeduct de olane care folosea la alimentarea oraşului cu apă de izvor şi a înfiinţat în 1777 primele cişmele sau fântâni cu astfel de apă din oraş. În 1798 existau 93 de mahalale. („Istoria Bucureştilor” de Constantin C. Giurescu)

Început de secol XIX. Apar noi clădiri publice: spitalul Pantelimon, spitalul Visarion sau spitalul Filantropia. Și după incendiul din 1804, se construiesc tot mai multe clădiri din cărămidă şi piatră. În privința iluminatului, un pitac din 6 iulie 1814 stabilea iluminarea podului Mogoşoaiei prin aşezarea unor felinare din şapte în şapte case. (‘„Oraşul Bucureşti. Reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)”, autor Dan Berindei)

După Revoluţia de la 1821 şi restabilirea domniilor pământene, în anul 1824 încep primele lucrări de pavaje cu piatră. Iar șase ani mai târziu, se înființează o comisie pentru „înfrumuseţarea oraşului”, formată din opt membri, dintre care doi doctori şi doi arhitecţi. A fost întocmit regulamentul special „de înfrumuseţarea oraşului”, delimitându-l: perimetru de 9.800 de stânjeni, adică 19.227,6 metri.

Felinarele luminau cu untură de peşte

Apar zece bariere păzite de străji, ulițele sau stăzile primesc nume proprii, se numerotează casele străzilor, se continuă cu pavajul pe uliţele din centru cu piatră de râu, se trasează „aleea cea mare”, între capul Podului Mogoşoaiei şi „dumbrava Bănesii” care devine mai târziu Şoseaua Kiseleff, începe secarea mocirlelor, se aşează felinare care luminau cu untdelemn sau untură de peşte, se îmbunătăţeşte serviciul pompierilor. („Istoria Bucureştilor” de Constantin C. Giurescu)

Și în vremea domniei lui Gheorghe Bibescu (1842-1848) continuă dezvoltarea oraşului. Se începe amenajarea grădinilor publice Cișmigiu și Kiseleff şi pornesc lucrările pentru alimentarea cu apă din Dâmboviţa, prin conducte, iar în 1846 se pun bazele Teatrului Naţional (terminat în 1852). În timpul lui Barbu Ştirbei (1849-1853, 1854-1856) se construiesc pieţele Sf. Gheorghe-Nou şi Sf. Anton, se apare iluminatul public în Cişmigiu.

În aprilie 1857 se introduce iluminatul public cu lămpi cu petrol lampant în tot orașul, astfel Bucureștiul de altădată devenind primul din lume luminat astfel. Și de acum înainte, Capitala avea să devină tot mai mult un oraș cosmopolit, cu elemente preluate din viața urbană occidentală.