Home » Life & Style » Cine a găsit și cum a fost descoperită Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul. Minunea care s-a petrecut la atingerea ei

Cine a găsit și cum a fost descoperită Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul. Minunea care s-a petrecut la atingerea ei

Ileana Mladinoiu / 24.03.2022, 10:28
Cine a găsit și cum a fost descoperită Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul. Minunea care s-a petrecut la atingerea ei

Cu certitudine, cel mai cunoscut simbol religios din istoria lumii este crucea. Într-adevăr, reprezintă însuși simbolul creștinismului acolo unde o găsim. Aproape peste tot, mai ales pe morminte și la intrarea în cimitire. Mai recent, crucea o vedem purtată și sub formă de bijuterii sau tatuaj ca simbol al apartenenței la religia creștină sau pur și simplu pentru că este la modă.

Ce semnificații are crucea creștină

Este prezentă în lăcașuri de cult precum biserici, temple sau catedrale. În religia creștină, sensul său principal se referă la răstignirea lui Iisus Hristos. Cu toate acestea, acest simbol nu a apărut printre creștini decât la trei secole de la moartea Mântuitorului.

Contrar gândirii colective, în Europa, mai precis în Italia, cu multe secole înaintea erei noastre, crucea era deja percepută ca un simbol religios. A fost așezată pe morminte pentru a proteja morții. Astăzi, această practică s-a răspândit la toți creștinii din lume.

Cine a descoperit Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul

Ne vom referi la crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, conform religiei creștine. În anul 326, în timpul unui pelerinaj în Palestina, Sfânta Elena, împărăteasa romană, care avea să fie mama împăratului Constantin, a descoperit Crucea pe care a fost răstignit Iisus.

Evenimentul a fost decisiv pentru religia creștină, deoarece Crucea lui Hristos reprezintă pentru ei simbolul mântuitor al umanității, întrucât Iisus Hristos i-ar fi salvat astfel pe oameni de așa-zisul păcat originar. De-a lungul timpului, crucii creștine i s-au atribuit multe semnificații de către cei care sunt numiți noi creștini. Pentru primii creștini, crucea este, de fapt, o reprezentare tridimensională: Dumnezeu Tatăl, fiul său Iisus Hristos și Duhul Sfânt. Deși la acea vreme creștinii îl foloseau relativ limitat.

Ulterior un nou sens i-a fost dar crucii creștine, recunoscută ca un adevărat simbol religios. Astăzi, unele religii venerează crucea mai mult decât altele, fie că este vorba de catolicism, protestantism sau creștinism ortodox. Cu toate acestea, rămâne un simbol glorios în majoritatea bisericilor. Pentru noii creștini, Sfânta Cruce, indiferent de formele de reprezentare nu poate fi asociată decât cu patimile Domnulului Iisus Hristos, arătându-ne calea urmării lui Hristos.

Conform ortodoxiei, „prin verticala ei, crucea semnifică legătura dintre cer și pamânt, aspirația spre cele înalte, rectitudinea vieții străluminate de credință. Orizontala ei semnifică iîmbrățișarea atotcuprinzătoare a lumii prin iubire jertfelnică, chemarea si adunarea tuturor în jurul axei sfinte care duce spre Cer”.

Care este povestea adevăratei cruci, cunoscută sub numele de Sfânta Cruce

În secolul al IV-lea, împărăteasa romană Elena, convertită la creștinism, a găsit sub dărâmăturile Ierusalimului ceea ce credea că este crucea lui Hristos. O „descoperire” care va schimba soarta orașului.

Pe 3 mai 326, bărbații erau ocupați să lucreze la un șantier de săpături de la Golgota. Un deal din afara Ierusalimului, unde Iisus, conform Evangheliilor, a fost răstignit. Dintre acestea, se ivește silueta unei femei. Acoperită de o togă roșie, ea contemplă orașul, un câmp vast de ruine. În jurul lui stau rămășițele din vremea împăratului roman Hadrian care, cu două secole mai devreme, distrusese orașul în urma unei revolte a evreilor.

Deodată, unul dintre bărbați alergă spre ea. Pe nerăsuflate, el îi spune că sub haosul de pietre al unui templu închinat lui Venus tocmai au fost găsite trei cruci de lemn. Femeia, de înfățișare nobilă, se îndreaptă spre monument. Pe una dintre aceste cruci latine, așezate pe pământ, ea observă o inscripție pe care se poate citi „Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum”, adică „Iisus din Nazaret, regele Iudeilor”.

Existența unor povești aproape biblice

Această descoperire epică este raportată de mai mulți episcopi din a doua jumătate a secolului al IV-lea, precum Gelasie din Cezareea sau Ambrozie din Milano. Un istoric bizantin din secolul al IV-lea, Socrate Scolasticul sau Socrate al Constantinopolului, autorul lucrării „Istorie ecleziastică”, confirmă faptele. Dar povestea este controversată. În secolul al V-lea, alți istorici au adăugat la acest eveniment, ​​deja mistic, episoade aproape biblice.

Astfel călugărul roman Rufin din Aquileia povestește că Elena a adus pe o targă o femeie aflată pe moarte pentru a o face să atingă lemnul sacru. „Și pacienta s-a ridicat și a început să meargă cu entuziasm”, scrie Rufin. Pentru Pierre Maraval, acum profesor de istoria religiilor la Universitatea Paris IV-Sorbona, o astfel de poveste despre descoperirea Sfintei Cruci este mai mult de partea imaginației decât a istoriei.

„S-a bucurat de un succes răsunător în Evul Mediu cu o abundență de picturi ale celor mai mari maeștri europeni pe această temă, dar și cu publicarea, în secolul al XIII-lea, a  lucării lui Jacoppo da Voragine,  „Legenda aurea” explică el. În această lucrare, se spune, de exemplu, că rabinul Iuda, care îi indicase Elenei zona în care să caute crucea, s-a convertit la creștinism odată ce relicva a fost descoperită. Se consideră a fi o versiune frumoasă pentru a răspândi credința creștină în întreaga lume.

Crucea la originea primei cruciade

Din 333, pelerinii s-au adunat din toată Europa pentru a se apropia de cruce. Răpită de perși în 614, recuperată de bizantini în 628, s-a întors la Ierusalim. A declanșat prima cruciadă din 1099 care i-a văzut pe cavalerii Papei Urban al II-lea smulgând-o musulmanilor, stăpâni ai orașului încă de la sfârșitul secolului al VII-lea.

Preluată de Saladin în 1187, aceasta s-a așezat apoi pe cupola Domului Stâncii înainte de a dispărea.

La Constantinopol, fragmentele au fost apoi vândute de împărații latini ai Orientului, la mijlocul secolului al XIII-lea, unor suverani occidentali precum Ludovic al IX-lea care le-a găzduit în Sainte-Chapelle, la Paris.

Variantele descoperirii Sfintei Cruci așa cum reies de pe basilica.ro

O primă variantă ar fi că după moartea și Învierea Domnului, ucenicii Lui au îngropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei. O alta îi pomenește pe soldații romani care L-au răstignit pe Iisus, după punerea Lui în mormânt. Apoi ar fi aruncat cele trei cruci într-o cisternă săpată în piatră, din imediata apropiere a Golgotei, unde se colecta apa de ploaie necesară consumului orașului.

Golgota rămăsese un loc blestemat, iar gunoaiele Ierusalimului erau aruncate cu timpul acolo, în vechea cisternă, acoperind crucile. După trei secole, în anul 326, împărăteasa Elena, ajunsă la Ierusalim în căutarea Locurilor sfinte, a poruncit să se sape în cetate. Și așa au fost descoperite cele trei cruci de lemn. Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul a fost ușor identificată, deoarece era singura care avea cuie bătute în ea. Cei doi tâlhari fuseseră legați cu funii pe crucile lor.

Pentru a se convinge pe deplin că era crucea lui Hristos, a fost așezată peste un mort. Acesta a înviat și a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu. Atunci Sfânta Elena a trimis acasă fiului ei Constantin un fragment din lemnul Sfintei Cruci și două cuie din cele în care fusese pironit Domnul, unul dintre ele fiind ulterior încastrat într-o diademă.

Crucea descoperită pe Golgota a fost pusă în Bazilica „Sfânta Cruce” din Ierusalim, zidită de împărăteasă. Tot acolo au mai fost depuse un cui și placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI. În fața bazilicii, a fost înălțată o cruce de metal, pe care împăratul Teodosie al II -lea a acoperit-o cu aur și diamante în anul 417.

Și pelerina creștină Egeria susține că în Biserica din Ierusalim, sfințită în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de Sfânta Elena. Însă, sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie. Atunci a fost arătată mulțimii, din amvonul Bisericii Sfântului Mormânt, de către Macarie, episcopul Ierusalimului.

Conform aceleiași surse, în vremurile noastre, fragmente din lemnul Sfintei Cruci se găsesc la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria, în Grecia, Muntele Athos, Veneția, în Franța (Saint Sernin de Toulouse; Capela „La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul „Sfânta Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liébana) precum și în alte biserici și mănăstiri creștine din lume.

Cea mai mare bucată din Sfânta Cruce este păstrată la Mănăstirea Xiropotamou, din Sfântul Munte Athos. În 1992, această sfântă relicvă a fost adusă pentru câteva săptămâni și în țara noastră. În 2004, cu prilejul praznicului Sfintei Parascheva, a fost adus la Iași, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mitropolit la vremea aceea al Moldovei și Bucovinei, fragmentul din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos care se păstrează în Mănăstirea Panaghia Soumela din Veria-Grecia.