Home » Life & Style » Cine este de fapt Laura Laurențiu, marea rivală a Jamilei pe Youtube

Cine este de fapt Laura Laurențiu, marea rivală a Jamilei pe Youtube

Manolică Anca / 10.08.2021, 12:20
Cine este de fapt Laura Laurențiu, marea rivală a Jamilei pe Youtube

Pe Jamila o cunoaște toată lumea, pentru că este imposibil să nu te fi „lovit”, la un moment dat, pe Youtube de rețetele sale minunate. Însă, cine este Laura Laurențiu, cea care se anunță a fi o mare rivală a Jamilei. Are mulți ani în spate de bucătărie.

A trecut de la muzica populară în bucătărie

Foarte des apelăm la site-uri ori la vlogg-uri atunci când suntem în căutare de noi rețete. Gătim, respectând pas cu pas ce ne spun bucătarii, iar rezultatele sunt, de cele mai multe ori, unele absolut delicioase. Și sigur, nu de puține ori, s-a întâmplat să dăm și de blogul plin cu rețete al Laurei Laurențiu, cea care se anunță a fi rivala Jamilei pe Youtube.

Laura Laurențiu s-a născut pe 3 noiembrie 1967, la Timişoara, și a început, încă de la 5 ani, să cânte în Ansamblul Casei Pionierilor din Timişoara, „Hora Timișului”. Însă, peste ani, avea să fructifice o altă mare pasiune. Absolventă a Facultății de Litere, scrisul fiind o altă mare iubire a ei, timișoreanca Laura Laurențiu și-a urmat îndeaproape pasiunea pentru gastronomie.

Lansat în anul 2009, înainte ca rețelele sociale să acapareze chiar cele mai intime colțuri ale bucătăriei, blogul ei culinar s-a numit inițial Cuina bănățeană (cuină = bucătărie). După numai un an, avea să apară și primul video cu rețete. Acum, blogul este cunoscut ca lauralaurentiu.ro și adună zilnic zeci de mii de cititori.

„Atât de precoce a fost pasiunea mea pentru mâncare încât aș putea zice că mai întâi am fost foodie și abia apoi m-am epilat, am purtat ciorapi subțiri și tocuri înalte! Din toate pasiunile pe care le-am avut de-a lungul timpului, mâncarea e încă cea mai importantă, ca o primă și constantă mare iubire.”, spune ea în descrierea blogului său.

Laura Laurențiu, blogger culinar
Laura Laurențiu, blogger culinar

Laura Laurențiu: Mesele în familie au efect binefăcător

Bucătar cu diplomă, Laura Laurențiu spune că, ideea blogului a fost aceea de a oferi niște idei de preparate care să adune familia la masă. Și, spune ea, dacă numai una dintre sugestiile sale culinare reunește o familie în jurul unei mese, atunci ea se declară foarte mulțumită.

„Cred foarte mult în mesele acestea în familie și în efectul binefăcător pe care îl au asupra noastră. Niște ingrediente preparate pentru mesele în familie, la care să ne simțim cu toții răsfățați, așa cum poate ne-am simțit în copilărie, asta ar fi ideal.”, a declarat într-un interviu pentru pressone.ro.

Iar activitatea sa nu se rezumă doar la a scrie pe blog. Ea are și propriul canal de Youtube, acolo unde postează video-uri cu rețele pe care le pregătește. A adunat deja peste 181 de mii de abonați, iar cifra este într-o continuă creștere. De asemenea, pasiunea sa pentru scris s-a concretizat și mai bine în 2018, atunci când a tipărit și prima sa carte.

Mai întâi, în septembrie 2018, au apărut patru dintre rețetele sale inedite în cartea „Arena de acasă | La masă cu bucătarii”, realizată de Selgros România, alături de alte nume importante din gastronomia românească, precum Nico Lontras, Joseph Haddad. Două luni mai târziu, pe 15 noiembrie, și-a lansat propria carte, „Duminica la prânz”, editura Curtea Veche Publishing.