Home » Life & Style » Codrii de Aramă și Pădurea de Argint, evocate de Eminescu în poeziile sale. Unde se află de fapt acestea în realitate

Codrii de Aramă și Pădurea de Argint, evocate de Eminescu în poeziile sale. Unde se află de fapt acestea în realitate

Manolică Anca / 20.04.2021, 12:25
Codrii de Aramă și Pădurea de Argint, evocate de Eminescu în poeziile sale. Unde se află de fapt acestea în realitate

Cu toții am învățat la școală poezia lui Mihai Eminescu Călin (file din poveste), însă puțini știu faptul că sintagmele celebre „Codrii de Aramă” și „Pădurea de Argint” sunt realmente nişte locuri din România. Iată unde se află de fapt acestea în realitate și cum poți ajunge să le vizitezi.

Unde se află Codrii de Aramă și Pădurea de Argint, evocate de Eminescu în poeziile sale

„Luceafărul poeziei româneşti” sau „poetul nepereche”. Aşa a fost numit, de-a lungul timpului, Mihai Eminescu, cel care a stârnit o adevărată revoluţie în literatura română. Textele sale au trecut cu brio testul timpului și sunt apreciate și în prezent peste tot în lume. Puțini știu însă că poetul s-a inspirat în unele poezii din frumoasele peisaje ale României. Pentru că da, Codrii de Aramă și Pădurea de Argint pot fi admirate chiar și în realitate.

Mai exact, în judeţul Neamţ, în Parcul Natural Vânători Neamţ, în apropiere de Mănăstirea Agapia, sat Văratec. Aici se găsesc două arii protejate, Codrii de Aramă, respectiv Pădurea de Argint. Trebuie specificat de la bun început că, deși, cele două locuri sunt foarte aproape una de cealaltă ele nu sunt identice. Sunt două zone complet diferite, cu istorii diferite.

„De treci codri de aramă, de departe vezi albind
S-auzi mândra glăsuite a pădurii de argint.
Acolo, lângă isvoară, iarba pare de omăt,
Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet,
Pare-că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,
Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă”, fragment din poezia Călin (file din poveste), de Mihai Eminescu.

Pădurea de Argint
Pădurea de Argint

Turiștii pot admira oricând aceste arii protejate

Turiștii care aleg să vină în nordul Moldovei pot admira aceste arii protejate naturale, adevărate surse de inspirație pentru poeziile lui Eminescu. Pădurea de Argint, din „Călin, file din poveste”, se află pe partea dreaptă a drumului judeţean care duce la mănăstirea Văratec. Pădurea are o suprafață de aproximativ 2,5 hectare pe suprafața căreia se regăsesc arbori de mesteacăn. Vârsta unora dintre aceștia depășește și 150 de ani. Ajungând aici, va fi imposibil să nu observi această zonă, grație coloritului specific al arborilor.

Pe vremea lui Eminescu, zona nu era deloc populată. Se spune că Pădurea de argint și-a luat numele de la scoarța albă, strălucitoare, a mestecenilor. În timp ce Codrii de Aramă au fost primit această denumire după culoarea de foc, arămie, pe care o au toamna frunzele gorunilor de pe culmea din apropiere. Cele două rezervații naturale, Pădurea de argint și Codrii de Aramă, au avut cândva o suprafața mult mai mare.

Codrii de Aramă
Codrii de Aramă

Codrii de Aramă, arie protejată de interes național, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Agapia. Aceasta se întinde pe o suprafață de 7 hectare, în partea central-nordică a județul Neamț, în Depresiunea Neamțului, în zona sud-vestică a satului Filioara, între acesta și satul Văratec, aproape de rezervația naturală Pădurea de Argint.