Home » Life & Style » Horoscop » Astrologie ~ Soare în Berbec (sezonul Berbecului) 20 martie – 19 aprilie, semnificații. Noul an astrologic: renaștere

Astrologie ~ Soare în Berbec (sezonul Berbecului) 20 martie – 19 aprilie, semnificații. Noul an astrologic: renaștere

Astrolog D. Mădă / 20.03.2021, 08:52
Astrologie ~ Soare în Berbec (sezonul Berbecului) 20 martie – 19 aprilie, semnificații. Noul an astrologic: renaștere
Startul noului an astrologic este marcat întotdeauna de Echinocțiul de Primvară, atunci când ziua devine egală cu noaptea 20 Martie ~ 21 Martie. Odată cu trecerea Soarelui (eul nostru interior/ego) în semnul Berbecului, ne vom simți mult mai energici, ne recăpătăm acea pofta de viață, acel sentiment de renaștere, așa cum face primăvara cu natura.
Berbecul este primul semn zodiacal, iar energia lui este una de foc/masculină și reprezintă începutul unui nou ciclu, al cărei frază astrologică tradiționala “Eu Sunt” descrie pe scurt mesajul său. Începând cu această frază am putea scrie romane întregi despre noi înșine, pentru că ea implică să știm despre noi și potențialul pe care-l avem, ce include amprenta noastră, cum se manifestă compasiunea noastră și la ce nivel creăm și dăruim tot ce avem mai bun azi.
Berbecul este guvernat de către planeta Marte, ceea ne ajută ca până pe 19 Aprilie să fim plini de pasiune, curaj, vitalitate, speranță, inițiativă și dorința de a acționa spre noi începuturi. “Aprindem” focul interior pentru a arde și elibera vechiul, acel vechi pentru care suntem recunoscători că ne-a condus până în acest punct. Cu alte cuvinte, „Ce arzi de nerăbdare să cultivi primăvara aceasta într-un mod realist și fezabil, (nu vorbim aici de visuri care încă cer timp, răbdare și resurse pentru a se manifesta ceva mai târziu în viață)?”
Berbecul este primul semn zodiacal, iar energia lui este una de foc
Berbecul este primul semn zodiacal, iar energia lui este una de foc
Sezonul Berbecului reprezintă și pionieratul, deschizătorul de drumuri, iar eu îl asemuiesc cu o pistă de alergare când atleții se aliniază la linia Start, așteptând să audă acel fluier pentru care s-au pregătit în ultima călătorie oferită de sezonul peștilor. O parte dintre noi poate vor opta pentru o cursă de 100 metri garduri, alți poate pentru un maraton. Indiferent de ce vom alege este în regulă, important e să avem încredere în propriile capacități și să nu ne abatem de la motivația inițială.
Deși energia Berbecului este una competitivă important este să inițiem și să ne investim energia în acele acțiuni care ne definesc și sunt aliniate cu propriul sine și cu valorile personale, înțelegând că fiecare dintre noi are rolul și locul său în acest Univers vast și plin de resurse.
Fiecare a avut parte de experiențe și trăiri diferite, mai ales în ultimul an. Aș spune că ele ne-au “aliniat” și pregătit pentru ce va urma și pentru a ne uni puterea și curajul de a putea evolua împreună militând și îmbrățișând spiritului umanitar pentru binele colectiv (Saturn și Jupiter în Vărsător).
Sezonul Berbecului reprezinta si pionieratul, deschizatorul de drumuri
Sezonul Berbecului reprezinta si pionieratul, deschizatorul de drumuri
Este important ca în următoarea perioadă să fim atenți la modul în care interacționăm și relaționăm cu ceilalți. Planeta Venus sau Zeița Frumuseții se alătură Soarelui în Berbec la o zi după startul noului sezon, iar Mercur din 04.04.2021, ceea ce face din Constelația Berbecului una extrem de puternică, “explozie” de energie și adrenalină așa cum îi place acestui semn. Dacă cineva sau o situație ne apasă anumite butoane, sănătos este să ne întoarcem în interiorul nostru “Ce vrea să îmi spună acestă emoție/trăire?” înainte de a deveni combativi sau “agresivi”.
Brgitte Hamann descrie energia berbecului precum un nou-născut “am apărut pe lume și vreau să-mi asigur aici un loc”, așa și noi și tot ce înseamnă planuri, inițiative, dorințe, nevoi pentru următoarea perioadă. Pentru a păstra echilibrul și armonia în această primăvară este important să ne uitam la zodia opusă berbecului, adică Balanța.
Energia Balanței este cea care ponderează/echilibrează egoul și acțiunile/instinctele primare ale berbecului, atunci când acesta este prea centrat pe el uitând de fapt că tendința de dominare, conflictul și nesăbuința pot atrage “războaie” personale pe care le poate pierde cu mare ușurintă, în ciuda “luptelor” câștigate anterior.
Brgitte Hamann descrie energia berbecului precum un nou-nascut
Brgitte Hamann descrie energia berbecului precum un nou-nascut
Pe data de 28.03.2021 avem lună plină în Balanța ceea ce face din acest început de primvară și sezon unul dinamic, versatil și transformator în cadrul relațiilor și parteneriatelor de orice natură. Cu detalii despre acest eveniment voi reveni într-un articol dedicat. Pentru a înțelege și integra mai ușor energia berbecului vă invit să meditați asupra următoarelor întrebări:
· “În ce măsură știu să mă pun în valoare? Mi se pare un lucru ușor să mă evidențiez sau mai degrabă ceva greu? Mă simt lipsit de forță sau predomină în mine autoincrederea?
· “Ce fac să îmi îndeplinesc dorințele?
· “În ce situații devin agitat, sau agresiv? Când simt dorința de a mă răzbuna sau de a fugi?”
· “În ce domeniu îmi valorific eficient capacitățile? În ce activitate mă pot lansa pe deplin?”
· “Ce fel de sentimente declanșează în mine cuvântul “agresiune”?
Deasemenea pentru a lucra holistic energia de foc a berbecului este important să consumăm cât mai multă apă, să fim în permanență hidratați, iar cristale precum Hematit, Rubin, Turmalin Roșu, Limonit, Siderit și Diamantul sunt adjuvant și benefice în meditații sau orice ritual în care le puteți folosi.
Hematitul spre exemplu reintarește forța și bucuria de a trăi. Rubinul adorat de maharaji, sultani și califi este un susținător al forței interioare și curajului. Diamantul în schimb este considerat unul din cristalele supreme în meditație, el fiind un puternic amplificator de energii. Din acest motiv este recomandat să-l utilizăm când vibrația ne este înaltă , mintea fiind concentrată mai mult pe gânduri pozitive, pe armonie, pe soluții în orice situație.
Startul noului an astrologic este marcat întotdeauna de Echinoctiul de Primvara
Startul noului an astrologic este marcat întotdeauna de Echinoctiul de Primvara
Plante medicinale utile: urzici, ghimbir, arnică, valeriană, usturoi și păducel. De exemplu, prima listată, urzica este un detoxifiant natural excelent, iar deliciile culinare care au la bază această plantă aduc un aport de minerale și vitamine care ne-au lipsit în lunile friguroase de iarnă. În țările asiatice, ghimbirul era așezat la rang de mare cinste pentru elixirul pe care acesta îl reprezenta, știindu-se despre faimosul Confucius că îl consuma la fiecare masă.
Alimentația bazată pe plante de sezon, proaspete, culese din grădini unde au fost crescute etic, cu grijă față de natură și sanatate, este foarte importantă, mai ales în această perioadă mai dură de trecere de la iarnă la primăvară . La acest capitol nu ar trebui să facem compromisuri, ci să ne disciplinăm să fim atenți la ce alegem să punem în farfurie, la calitatea energiei pe care vrem să contăm.
Este o perioadă în care suntem invitați și sustinuți să ne scriem noua poveste, primul capitol dintr-un total de 12. Tema de acum este de a scrie altfel, învățând din experiențele anterioare, aducând plus valoare celor ce vor urma prin găsirea propriei identități, șlefuind diamantul interior, apărând ceea ce este corect și just pentru noi, însă fără a-i leza pe ceilalți.