Home » Life & Style » Iarna pe uliță- versuri. Cum sună cea mai cunoscută poezie de sezon

Iarna pe uliță- versuri. Cum sună cea mai cunoscută poezie de sezon

Ileana Mladinoiu / 05.12.2021, 12:00
Iarna pe uliță- versuri. Cum sună cea mai cunoscută poezie de sezon

Toate anotimpurile au fost sursă de inspirație pentru poeții, pictorii, muzicienii din lumea întreagă care au găsit în natură un motiv pentru a-și dezvolta creativitatea. Paul Verlaine în poezia sa „Zăpadă prin ceață”, vedea nu doar zăpada care cade prin  ceaţă, cât  “Cărarea scufundată care duce la/biserică unde se aprind luminile/Pentru liturghia de la miezul nopții”.

Iarna pe uliță- versuri. Cum sună cea mai cunoscută poezie de sezon

Îl vom părăsi pe Paul Verlaine, unul dintre cei mai citiţi poeţi simbolişti francezi, pentru a-i face loc literaturii române cu panoplia sa de prozatori şi poeţi de anvergură. Ne vom opri la George Coşbuc cu a sa poezie „Iarna pe uliţă”, convinşi fiind că va aminti tuturor de vremurile frumoase ale copilăriei.

Poezia lui George Coşbuc, fiindcă el este cel care şi-a lăsat semnătura pentru eternitate peste strofele ce poartă titlul “Iarna pe uliţă”, se poate  structura pe mai multe teme. Unele dintre ele sunt iubirea şi natura: La oglindă, Numai una, Noapte de vară, În miezul verii, Iarna pe uliță etc.

Criticii literari în analizele lor au afirmat adesea că poezia lui George Coșbuc este originală prin lexic, muzicalitate silabică, imagini sonore, versuri lungi sau scurte, toate la un loc având rolul de a sublinia ideea poetică.

Folosind ca mod de expunere descrierea, Coşbuc face din poezia „Iarna pe uliţă” un pastel (specie a genului liric), reuşind să se confeseze cititorului cu ajutorul epitetelor, metaforelor, comparaţiilor, repetiţiei, a imaginilor vizuale, trezindu-i acestuia emoții odată aflat în faţa unui tablou de iarnă de o rară frumusețe.

iarna pe uliță
George Cosbuc face din poezia „Iarna pe ulita” un pastel

Cum sună cea mai cunoscută poezie de sezon-Iarna pe uliţă

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Si pe râu e numai fum.
Vântu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii.
Cu multe sănii,
De pe coastă vin țipând
Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Colo-n colț acum răsare
Un copil, al nu știu cui;
Largi de-un cot sunt pașii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Cade-n brânci și se ridică
Dând pe ceafă puțintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Și tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc – să mi te ții!
Colo, zgomotoasă gloata,
De copii!

El degrabă-n jur chitește
Vreun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvălește
Pe-ntrecut.

-Uite-i, măi căciulă, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa șapte case
Adăpost!

Vine-o babă încet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Și încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Și ea ce-i.

S-oțerește rău bătrâna
Pentru micul Barbă-Cot
-“Ați înnebunit de tot
-Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!”

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
– „Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

– „Ce-i pe drum atâta gură?
– „Nu-i nimic. Copii ştrengari.
– „Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!