Cine a fost, de fapt, Păstorel Teodoreanu, unul dintre cei mai nonconformiști poeți români

Acum 127 de ani, mai exact la data de 30 iunie 1894, se năștea, la Dorohoi, Păstorel Teodoreanu – omul polivalent, care urma sa fie si avocat, romancier, poet, traducator, epigramist, gastronom, mare gurmand, dar si mai mare degustator de vinuri. Pe numele său de botez Alexandru Osvald, poetul căruia îi dedicăm acest material a fost primul băiat al avocatului Osvald Teodoreanu şi al renumitei profesoare de pian la Conservator, Sofia (Musicescu) Teodoreanu. Cum s-a făcut remarcat și ce spune autoironica epigramă pe care a scris-o Păstorel Teodoreanu să-i servească drept epitaf, aflați în continuare.

Cine a fost, de fapt, Păstorel Teodoreanu

Cei cărora nu vă este străin numele Păstorel Teodoreanu v-ați întrebat vreodată de ce Păstorel? Ei bine, nu știe nimeni cu certitudine. Însă, ce știm sigur este că apelativul „Păstorel“ era un privilegiu al intimilor, în vremea copilăriei și adolescenței, povestește prietenul său, Alexandru Paleologu, în prefața cărții „Epigrame și alte rime vesele“.

Deși în actul de identitate scria pretențios Alexandru Osvald Teodoreanu, Păstorel nu se afișa niciodată complet cu acel Osvald, atât de incomod la Iași și atât de străin la București. Deși romanele sale erau semnate corect: Al. O. Teodoreanu, poetul ajunsese el însuși să prefere porecla. La rândul lor, boema ieșeană și cea bucureșteană se complăceau să-l alinte cu supranumele „Păstorel“.

Știri din lume

Dovada că Charlie Chaplin a fost ROMÂN! Cum a devenit prieten cu Ana Aslan

Știri din lume

10 locuri din Maramureș pe care trebuie să le vizitezi. Localnicii își respectă, cu sfințenie,...

Născut la Dorohoi, pe 30 iulie 1984, Alexandru Teodoreanu a fost, de-a lungul timpului, avocat, scriitor, gastronom, oenolog. Ceea ce l-a scos din anonimat în toate domeniile în care a activat a fost chiar stilul său nonconformist.

Păstorel a fost unul dintre răsfățații criticilor literari din perioada interbelică, numele său fiind sinonim cu talentul, fiind comparat chiar și cu marele Caragiale. Dar, spre deosebire de cel din urmă, Păstorel avea o tentă nevinovată, un fel de a te lua mai degrabă peste picior și în derâdere, decât de a te acuza și a te învenina cu săgeata.

Despre schițele și nuvelele sale umoristice cuprinse în cartea „Mici satisfacții“, Perpessicius spunea: „Amuzant jurnal de moravuri contemporane, iată cum am putea numi ultimul volum de vervă umoristică al d-lui Al. O. Teodoreanu. […] Schiţa sa e lipsită de răutatea, de acea causticitate acidă, proprie momentelor şi comediilor lui Caragiale“.

Citește și: Cine a fost de fapt Lupul de pe Wall Street. Povestea reală din spatele celebrului film cu Leonardo di Caprio

Poetul care și-a dăruit inima femeilor și ficatul vinurilor

La apariția cărții „Tămâie și otravă“, George Călinescu îi scria, la rândul lui, un frumos laudatio: „Aproape pretudindeni se dezlănţuie o jovialitate care dă o umilitate de ton diferitelor atitudini şi care ne îndreptăţeşte să afirmăm că Al. O. Teodoreanu rămâne, în fond, un umorist. La temelia umorului stă întotdeauna o atitudine critică, umoristul e moralist. Moralist e Al. O. Teodoreanu“.

După cum aminteam și mai sus, Alexandru Teodoreanu avea și renumele unui mare cunoscător de vinuri. Despre el se spune că era un mare chefiu, reușind să provoace râsul în cascade. Totodată, Păstorel știa să stabilească felul potrivit de vin pentru fiecare fel de mâncare.

În materie de vinuri franceze, erudiția lui Păstrel ne uimea pe toți, iar mai târziu aveam să ne crucim, de mirare, se înțelege, când l-am auzit propunând rețete pentru toate bucatele, adăugând sofisticate sorturi de vin. Își păstrase accentul din Țara de Sus și se adresa prietenilor cu Șe mai fași?. Faima lui de băutor atinsese proporții atât de mari, încât medicii intraseră la grijă“, notează Șerban Cioculescu în ale sale „Amintiri“.

Circulau și legende care spuneau că, la beție, poetul făcea urât, deși nimeni nu l-ar fi văzut în această ipostază.

Abecedarul gastronomic a lui Păstorel

Între cele două războaie mondiale, epigramistul publica în presă articole cu subiect gastronomic. Ulterior, acestea au fost adunate într-un volum – un fel de abecedar gastronomic cu mâncăruri care se pregătesc de Cărciun, de Anul Nou, de Paște, dar și în obișnuitele zile ale săptămânii.

Iată câteva dintre cugetările sale:

• O rețetă de mâncare e ca și o partitură: trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e același pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu și alta pe dibla lăutarului de la Moara Văduvă.

• Unii oameni își închipuie că pentru a mânca bine e suficient să ai stomac și bani. Se înșală, trebuie să ai și cap.

• Între vinul prost și femeia infidelă, e preferabil vinul bun.

• Amorul e o ocupație recomandabilă între două mese bune.

• Mi s-a întâmplat des să explic în două cuvinte o rețetă de mâncare unui bucătar bun și el s-o execute la perfecție, chiar dacă aș fi omis ceva. Aceeași rețetă, amănunțit lămurită până la centimetru și miligram, am publicat-o în ziar. Gospodinele mi s-au plâns, în număr impresionant, că rețeta nu le-a reușit. Ce pot să fac?

• Gastronomia nu e lăcomie și animalitate, ci numai un prilej de punere în valoare a spiritualității. Dacă nu e asta, nu mai e nimic.

• După ce ai mâncat salată, fie cu oțet, fie cu lămâie, bea puțină apă, ronțăie puțină coajă de pâine și apoi treci la vin.

Epigramistul Păstorel Teodoreanu a murit acum mai bine de jumătate de secol, de cancer pulmonar. „Moartea lui a fost exemplară“, spunea Alexandru Paleologu.

„Aici zace Păstorel,/ Suflet bun şi spirit fin./ Când mai treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin“, este aotoironica epigramă scrisă de Păstorel Teodoreanu să-i servească drept epitaf.