Home » Life & Style » Irinel Columbeanu, falit. Cum a ajuns omul de afaceri să rămână fără avere. Ce s-a întâmplat cu vila de la Izvorani și mașinile lui de lux

Irinel Columbeanu, falit. Cum a ajuns omul de afaceri să rămână fără avere. Ce s-a întâmplat cu vila de la Izvorani și mașinile lui de lux

Redactia Știri / 14.10.2020, 17:30
Irinel Columbeanu, falit. Cum a ajuns omul de afaceri să rămână fără avere. Ce s-a întâmplat cu vila de la Izvorani și mașinile lui de lux

Unul dintre cei mai bogați români a ajuns la sapă de lemn. Averea lui Irinel Columbeanu s-a prăbușit financiar, iar în aceste condiții omul de afaceri s-a văzut nevoit să-și revizuiască complet stilul de viață. A rămas fără celebra sa vilă de Izvorani, fără mașinile de lux, dar și fără terenurile pe care le avea în județul Ilfov. La 63 de ani, Irinel Columbeanu învață să trăiască fără luxul cu care a fost obișnuit vreme lungă.

De ce a rămas Irinel Columbeanu fără avere

La vârsta la care unii ies la pensie și se bucură de bunurile acumulate în timpul vieții, Irinel Columbeanu primește o provocare din partea vieții, după cum mărturisește el. Ultimii ani s-au dovedit cruciali pentru el. A pierdut tot. Casă, mașină, poziție financiară. Acum trăiește cu chirie într-un apartament modest cu două camere de la marginea Bucureștiului.

În ciuda dificultăților de ordin financiar prin care a trecut, omul de afaceri se încăpățânează să-și păstreze zâmbetul pe chip și optimismul.

Cel mai important este că nu am pierdut speranța„, declară cu tărie Irinel Columbeanu.

Sătul de speculațiile care au luat naștere în spațiul public pe seama situației sale, omul de afaceri s-a decis să vorbească deschis despre perioada pe care o traversează. O perioadă care poate lua oricând o altă întorsătură.

Irinel Columbeanu a fost unul dintre cei mai bogați români
Irinel Columbeanu a fost unul dintre cei mai bogați români

Într-un material pentru postul PRO TV, Irinel Columbeanu a dat cărțile pe față și a făcut mărturisiri surprinzătoare. „Să știți că nu m-am născut nici în Rolls Royce, nici în vreo vilă, sau în altă mașină.

Greutățile pe care viața le aruncă în calea oamenilor trebuie luate ca atare și efortul de a le depăși este cel care contează. Perioada asta este ca un fel de test, o încercare, provocare, pe care sper să o trec cu bine”, a dezvăluit Irinel Columbeanu.

În anul 2007, Irinel Columbeanu avea o avere care se ridica la aproximativ 150 de milioane de euro. Deținea mai multe terenuri în județul Ilfov și conducea mașini de lux. Datoriile l-au lăsat însă  fără avere. A pierdut banii și alte bunuri de ordin material, după ce a fost executat silit.

Nu am pierdut nimic din ceea ce consider eu că este averea mea, care se află înăuntru ființei mele, și niciodată nu m-a interesat acumularea de averi. Oricum nu plecăm cu ele după noi, ci în cel mai bun caz rămân descendenților.

Cum v-am spus că nu m-a interesat, nu mă interesează nici acum soarta acelor bunuri. Poate m-au pierdut ele pe mine, mă refer la acea casă din Izvorani și alte terenuri din județul Ilfov”, a declarat Irinel la PRO TV.

Irinel, Monica și fiica lor, Irina
Irinel, Monica și fiica lor, Irina

Femeile din viața lui Irinel Columbeanu. Divorț cu scandal

Viața personală a lui Irinel Columbeanu a ocupat vreme lungă primele pagini ale tabloidelor din România.  În tinerețe, acesta s-a iubit cu creatoarea de modă Romanița Iovan.

Irinel a avut o relație de ani buni cu cântăreața Anna Lesko. Ulterior, el a cunoscut-o pe Monica Gabor, cea care a ajuns să-i fie soție. Relația lor a fost îndelung mediatizată. Ei au devenit părinții unei fetițe pe nume Irina.

Irinel și Monica au fost protagoniștii unui reality show, pe care postul B1 TV l-a difuzat, prezentând momente din viața lor. Mariajul lor a durat între anii 2006-2011, iar divorțul a fost unul cu scandal.

Nu de puține ori, Monica a fost văzută la poarta casei din Izvorani implorând să-și vadă fetița. Acest moment este însă de domeniul trecutului, cei doi ajungând să aibă o legătură civilizată.

„Monica Gabor a fost iubirea vieţii mele. Eu nu am fost de acord cu divorţul. Nu mai există nici o şansă să ne împăcăm, dar acum suntem în relaţii normale”, mărturisirea Irinel Columbeanu la acea vreme.

După divorț, Monica s-a stabilit în America, alături de presupusul său iubit, Mr. Pink. Tot în America, a ajuns și Irina. La vârsta de 13 ani, fiica lui Irinel și a Monicăi obișnuiește să posteze vloguri prin intermediul canalului său de Youtube.

Irinel Columbeanu și iubita sa, Oana
Irinel Columbeanu și iubita sa, Oana

Ultima relație mediatizată a omului de afaceri este cea cu Oana, o tânără alături de care care Irinel a fost surprins în multe ocazii.