Home » Life & Style » Moșii de toamnă 2021. Cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri. Ce se dă de pomană și ce nu e bine sub nicio formă să faci pe 30 octombrie

Moșii de toamnă 2021. Cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri. Ce se dă de pomană și ce nu e bine sub nicio formă să faci pe 30 octombrie

Cojocaru Cristian / 30.10.2021, 10:04
Moșii de toamnă 2021. Cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri. Ce se dă de pomană și ce nu e bine sub nicio formă să faci pe 30 octombrie

Pomenirea morților care are loc în data de 30 octombrie 2021, mai este cunoscută și sub numeele de Moșii de toamnă. Află care sunt tradițiile care se respectă dar și supersțiile cu privire la aceasă zi.

Ce reprezintă Moșii de toamnă

Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților reprezintă ziua de pomenire a celor adormiți, iar acest lucru are loc datorită faptului că Mântuitorul Iisus Hristos a stat în mormânt cu trupul, în timp ce sufletul I s-a pogorât în iad pentru a-i elibera pe cei drepți. Biserica oficiază această slubjă în ziua de sâmbătă, înaintea zilei de Înviere, duminica.

În această zi are loc Sfânta Liturghie, iar la Proscomidie, preotul scoate din prescură bucăți mici pentru morți, așezându-le subt Sfântul Agnet, pomenind pe cei trecuți în neființă și care apar pe pomelnicele care i-au fost aduse. Tradițiile dar și superstițiile nu lipsesc din această zi. Astfel că oamenii, pentru a beneficia de noroc și sănătate, trebuie să respecte aceste tradiții.

Una dintre tradiții amintește că oamenii trebuie să se îmbrace curat, iar în ziua Moșilor de toamnă, enoriașii merg la biserică pentru a se ruga pentru cei aflați în neființă, amintindu-le numele la Sfânta Liturghice. Credincioșii trebuie să facă fapte de milostenie, dăruindu-le celor săraci colivă, vin, colaci și pachete cu mâncare.

Tot în aceeași zi, tămâia trebuie să ardă din abundență, preotul tămâind atât lucrurile care vor fi date celor sărmani precum și mormintele celor pomeniți. În ziua Moșilor de toamnă, coliva, vinul și lumânările sunt nelipsite. Așadar, coliva reprezintă trupul adormit, care este preparată din boabe de grâu, vinul reprezintă sângele Mântuitorului, iar lumânările, lumina credinței.

În această zi, finii se duc la nași cu colăcei, urmând ca de Crăciun, aceștia să meargă către părinții spirituali cu colaci mai mari. Ziua Moșilor de toamnă este ziua în care nu este bine să spălăm sau să facem alte munci, iar totodată, nu este bine ca în această zi să se meargă la fântână sau să se treacă pe la răscruce de drumuri, pentru că tradiția spune că pe acolo trec duhurile necurate.

moșii de toamnă
Credinciosii aduc colaci, coliva si vin pentru cei sarmani

Rugăciunea pe care trebuie să o spui de Sâmbăta Morților

Credincioșii se vor ruga în această zi pentru toți cei care au ”adormit”, rostind următoarea rugăciune:

„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite. Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”