Home » Life & Style » Obiective turistice în Călărași – 3 atracții aflate la ”doi pași” de București 

Obiective turistice în Călărași – 3 atracții aflate la ”doi pași” de București 

Ileana Mladinoiu / 25.11.2020, 10:26
Obiective turistice în Călărași – 3 atracții aflate la ”doi pași” de București 

De multe ori vă place să călătoriți în străinătate, uitând că România cu cele 41 de județe are locuri inimaginabil de frumoase, începând cu lacuri, munți, păduri, mănăstiri, cetăți simbolice etc. Situat în partea de sud-est a României, pe malul stâng al Dunării și al brațului Borcea, județul Călărași se învecinează la nord cu județul Ialomița, la est cu județul Constanța, la vest cu Giurgiu și sectorul agricol Ilfov, iar la sud cu Bulgaria. Teritoriul acestui județ, aflat la câțiva pași de București, a ajuns unul dintre segmentele cele mai importante ale zonei Dunării de Jos pentru anumite epoci, favorizănd popularea încă din paleoliticul superior.

Istoria numelui dat municipiului Călărași

Potrivit historia.ro, “vechea denumire a municipiului Călăraşi este Lichireşti, nume  care datează de la începutul primei aşezări de locuitori statornici, iar originea numelui este în strânsă legătură cu ridicarea aici a primei biserici, cu hramul Sfântului Nicolae al Mirei Lichiei. Astfel, locuitorii vor prescurta numele lăcaşului de cult spunându-i “a Lichiei”, în timp ce ei vor deveni “lichireşteni”.

 

Ruinele cetății Vicina
Ruinele cetății Vicina

Aceeași sursă ne informează că “din 1722 în Lichireşti sunt asezaţi călăraşii ştafetari  întrebuinţaţi de domnul Ţării Româneşti în scopul transportului corespondenţei între Bucureşti şi Constantinopol. Stabilirea călăraşilor pe această moşie şi folosirea tot mai frecventă a numelui lor a avut drept consecinţă impunerea numelui de Călăraşi, substituindu-l pe cel de Lichireşti”.

Cu aceste câteva date istorice, plecăm la drum pentru a descoperi cele mai deosebite obiective turistice, puncte de atracție pentru orice iubitor de țara în care s-a născut.

Obiective turistice în Călărași

1.Cetatea Vicina

Situată în insula Păcuiul lui Soare, oraș din categoria multora care au dispărut din România, cetatea Vicina, ca mărime a doua după Sarmizegetusa, cu ruinele sale a devenit unul dintre punctele de atracție ce aparțin județului Călărași. Drumul până acolo  este ca o aventură, plin de hățișuri, ce vă oferă un peisaj magnific.

“Mai mult de trei sferturi din cetate e scufundată, iar dacă apa e limpede o poţi observa cu uşurinţă. În unele locuri, Dunărea s-a retras, iar trunchiurile şi rădăcinile copacilor dezgolite de ape oferă o imagine spectaculoasă (…) “Zidurile cetăţii bizantine au intrat în atenţia arheologilor în anii ’50.

Cetatea Vicina, tărâmul de poveste de la Dunăre
Cetatea Vicina, tărâmul de poveste de la Dunăre

Profesorul Petre Diaconu, de la Institutul de Arheologie din Bucureşti, a cercetat în amănunt această cetate şi chiar a scris o monografie. Cetatea bizantină a fost construită în secolul X şi avea rol de apărare.

În secolele care au urmat, insula Păcuiul lui Soare a devenit asemenea unui tărâm din poveste, legendele despre existenţa unor monştri circulând printre localnici. În marea lor majoritate pescari, secole la rând s-a împământenit ideea unei legende despre „Samca Samodiva”, fiinţă mitologică – amestec de zână  şi dragon subacvatic, pusă să apere vestigiile străvechii cetăţi părăsite de secole”, scrie adevarul.ro

2.Lacul Valea Roșie

Este un lac cu apă sărată, format natural, așezat destul de aproape de comuna Mitreni. Turiștii care ajung aici recunosc  proprietăților terapeutice ale lacului.

Lacul Valea Roșie
Lacul Valea Roșie

În plus, împătimiți ai pescuitului se pot bucura, dacă au noroc, de specii de pește, precum crap, fitofag, caras, aflate în bazinul acestui lac.

3.Biserica fostei Mănăstiri Negoiești

Preotul paroh Gheorghe spune despre biserica cu hramul Sfinții Arhangheli din satul Negoiești, com. Șoldanu, jud. Călărași  că “este ctitorie a Elinei Doamna soția Domnitorului Matei Basarab din anul 1649” și că această ctitorie a domnitorului Matei Basarab este “cel mai important monument istoric din jud. Călărași”.

Însuși istoricul Nicolae Iorga o pomenește în Istoria Bisericii Românești. De asemenea, au corespondat cu stareții mânăstirii Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Odobescu și pictorul Constantin Lecca.

Biserica fostei Mănăstiri de la Negoiești
Biserica fostei Mănăstiri de la Negoiești

Localitatea Negoiești funcționa în vremea lui Matei Basarab ca o veritabilă capitală a Țării Românești.  Aici Domnitorul și-a zidit o adevărată catedrală având înălțimea de 31 de metri, lungimea de 18 metri, lățimea de peste 7 metri. Grosimea zidului bisericii este de 1,2 metri în unele locuri depășind 2,5 metri.

Alte obiective turistice din Călărași

Alte obiective turisticede interes din Călărași sunt: Balta Ialomiței (pe terenurile din Balta Ialomiţei, există culturi de porumb, sfeclă de zahăr, precum şi ferme de bovine), Grădina zoologică, considerată una dintre cele mai frumoase grădini zoo din România (deține un număr impresionant de specii de animale, mamifere, păsări, pești exotici, reptile exotice etc.), Muzeul de arheologie ș.a.m.d.