Home » Life & Style » Relația specială care există între Kate Winslet și Leonardo DiCaprio. „Suntem legați pe viață”

Relația specială care există între Kate Winslet și Leonardo DiCaprio. „Suntem legați pe viață”

Voicu Costin / 08.01.2022, 10:53

Actorii de la Hollywood au o relație specială între ei, după ce ajung să interpreteze roluri în același film. Relații de prietenie se leagă între starurile de cinema, care reușesc să păstreze legătura și după ani buni după încheierea filmărilor. Așa este și cazul actorilor Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio. Ce au declarat cei doi după, 24 de ani de la lansarea filmului Titanic, aflăm în articolul următor!

Relaţie sau prietenie de lungă durată?

Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio au devenit cunoscuți în întreaga lume, după ce au interpretat personajele Rose DeWitt Bukater şi Jack Dawson în filmul romantic/dramă „Titanic” din 1997. Filmul a fost distins cu 11 din cele 14 premii Oscar şi a generat încasări de peste două miliarde de dolari în toată lumea, fiind depăşit doar de „Avatar” regizat tot de James Cameron.

Prietenia lor a început pe platourile de filmare ale celebrei producții. Ea – în vârstă de 21 de ani, el – cu un an mai mare au interpretat rolurile protagoniștilor din Titanic, iar succesul nu s-a lăsat așteptat. Ușile s-au deschis imediat pentru ei fiind selectați și pentru alte roluri din lumea cinematografică.

Povestea de dragoste dintre cei doi, interpretată în film atât de bine, a dus la zvonuri că ar putea forma un cuplu și în viața reală. Kate, în vârstă de 46 de ani, și Leonardo, de 47 de ani, s-au reîntâlnit recent și au recunoscut că relația lor de prietenie durează de când a început filmarea pentru „Titanic”. Mai rar să vezi o prietenie care să dureze 24 de ani.

Din cauza pandemiei, ei nu s-au putut întâlni timp de trei ani. Acest lucru a dus la momentul emoționant când actorii s-au reîntâlnit după o lungă perioadă de timp. Extrem de emoționată, Kate a recunoscut că a început să plângă la revederea bunului său prieten.

„Nu mă puteam opri din plâns. Îl știu de jumătate din viața mea. Nu este ca și cum eu aș fi fost în New York sau el ar fi venit la Londra și a existat șansa să ieșim la cină sau să bem o cafea”, a declarat Kate pentru The Guardian.

Emoțiile au copleșit-o la fel ca în filmul celebru, iar cei doi s-au îmbrățișat când s-au revăzut, după o perioadă lungă de timp.

„Nu am putut să plecăm din țările noastre. La fel ca în cazul multor altor prietenii la nivel global, nu ne-am putut vedea din cauza Covid. Este prietenul meu, prietenul meu foarte apropiat. Suntem legați pe viață”, a mai declarat actrița principala a filmului celebru „Titanic”.

Relația lui Kate Winslet cu Leonardo DiCaprio

În anul 2021, Kate s-a căsătorit pentru a treia oară, alesul ei fiind Edward Abel Smith, care este cu doi ani mai mic decât ea. Aceștia au împreună un băiat în vârstă de 8 ani, pe nume Bear Blaze Winslet. În 2014, Kate a negat zvonurile că ar avea o relație sentimentală cu DiCaprio. Ea a spus într-un interviu pentru ediția britanică a revistei Marie Claire că prietenia lor durează doar pentru că între ei nu este ceva romantic, astfel că se pot susține reciproc în carieră și în viețile personale.

„Știu că este o mare dezamăgire pentru oameni să audă asta, fiindcă s-a construit telenovela că Leo și Kate s-au îndrăgostit la prima vedere, dar de fapt așa ceva nu s-a întâmplat. Întotdeauna m-a privit ca pe o membră a găștii lui de băieți. Niciodată n-am fost o fată cuceritoare pentru el. Aveam nevoie unul de celălalt pentru că eram foarte tineri şi munceam ore în şir”, a declarat faimoasa actriță.

Ea a vorbit și despre rolul său principal din serialul „The Mare of Easttown”, pentru care a câștigat un premiu Emmy. Aceasta a fost nominalizată și la premiul „Cea mai bună actriță într-o serie limitată” la Globurile de Aur pentru rolul din „The Mare of Easttown”.