România va participa din nou la Eurovision, după o pauză de doi ani. Consiliul de Administrație al Televiziunii Române (TVR) a votat, joi, 31 octombrie 2025, revenirea țării noastre în competiția internațională de muzică, programată pentru mai 2026, la Viena, Austria.
TVR a lipsit de la edițiile din 2024 și 2025, motivând decizia prin „constrângeri financiare” și un raport defavorabil între costuri și audiență. Ultima participare a României a fost în 2023, când Theodor Andrei nu a reușit să treacă de semifinală, obținând zero puncte — cel mai slab rezultat din istoria țării la Eurovision.
Revenirea României vine la câteva luni după ce președintele TVR, Dan Cristian Turturică, a declarat că postul public va reveni în competiție „când vom reseta relația cu producătorii”, precizând că, în formatul anterior, „companiile câștigau mai mult decât TVR din ceea ce însemna Eurovision”, potrivit paginademedia.ro.
Citeşte şi: Cine este primul câștigător al concursului Eurovision și ce s-a întâmplat cu el
Dacă televiziunea publică își va menține decizia și va notifica la timp Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), România va putea trimite o piesă în ediția 2026. Urmează să fie stabilit și formatul de selecție – fie o selecție națională transmisă la TVR, fie o alegere internă, model adoptat de mai multe țări în ultimii ani.
De-a lungul timpului, România a avut câteva momente de vârf la Eurovision:
Luminița Anghel & Sistem – Kiev 2005 → locul 3
Mihai Trăistariu – Atena 2006 → locul 4
Paula Seling & Ovi – Oslo 2010 → locul 3
După 2010, calificarea în finală a devenit tot mai dificilă, iar ultimele participări s-au încheiat cu rezultate modeste sau eliminări în semifinale.
Eurovision 2026 va avea loc la Viena, în urma victoriei Austriei din 2025. Semifinalele sunt programate pentru 12 și 14 mai 2026, iar marea finală pe 16 mai.