Home » Life & Style » Săptămâna Patimilor. Ce semnifică fiecare zi. Ce rugăciune puternică e bine să spui Săptămâna Mare

Săptămâna Patimilor. Ce semnifică fiecare zi. Ce rugăciune puternică e bine să spui Săptămâna Mare

Alexandru Cazacu / 26.04.2021, 11:09
Săptămâna Patimilor. Ce semnifică fiecare zi. Ce rugăciune puternică e bine să spui Săptămâna Mare

Potrivit tradiției creștine ortodoxe, Săptămâna Patimilor începe din Duminica Floriilor și ține până în sâmbăta de dinainte de Paște. În fiecare an, în Săptămâna Patimilor, creștinii ortodocși țin post, se roagă și se spovedesc, această perioadă fiind una de smerenie și de curățare spirituală.

Săptămâna Patimilor. Ce semnifică fiecare zi. Ce rugăciune puternică e bine să spui Săptămâna Mare

An de an, în fiecare zi din Săptămâna Patimilor, preoții ortodocși fac slujbe denii, care se țin seara, începând cu Duminica Floriilor și până în Vinerea Mare. De asemenea, în această perioadă de smerenie și curățare spirituală se citește și o rugăciune specială (alcătuirea Sfântului Isaac Sirul). Mai departe îți vom spune care este semnificația fiecărei zile din Săptămâna Patimilor.

Duminica Floriilor

De Florii, creștinii ortodocși sărbătoresc intrarea lui Iisus în Ierusalim și este singurul moment când Biblia vorbește despre primirea Mântuitorului ca Împărat.

Lunea Mare

Aceasta zi este prima zi a Patimilor lui Iisus, iar în Biserică, preotul aduce în față icoana tânărului Iosif, care a fost vândut de frații săi în Egipt. De asemenea, în Lunea Mare, la Liturghie se citește istoria vieții acestuia, deoarece amintește de felul în care Iisus Hristos a fost vândut de Iuda.

Marțea Mare

Fiind cunoscută ca și Marțea Seacă, aceasta este ziua în care Mântuitorul le-a povestit apostolilor două pilde. Mai exact, este vorba despre pilda celor 10 fecioare și cea a talanților. La Liturghie, preotul citește pilda celor 10 fecioare.

Miercurea Mare

În a patra zi din Săptămâna Patimilor se amintește de momentul când, în casa lui Iosif cel Lepros, Maria Magdalena i-a spălat lui Iisus Hristos picioarele cu propriile lacrimi, în semn de căință. De asemenea, Miercurea Mare este și ziua când Iuda l-a vândut pe Mântuitor fariseilor.

Joia Mare

În Joia Mare se comemorează cina Cina cea de Taină și spălarea picioarelor celor 12 ucenici. Mântuitorul, împreună cu cei 12 apostoli au luat masa pentru a sărbători Paștele evreiesc, iar cu această ocazie, el le spală picioarele și le spune că unul dintre ei l-a vândut. La Cina cea de Taină, Iisus Hristos instituie Sfânta Taina a Împărtășaniei. După Cină, Iisus merge în grădina Ghetsimani să se roage, de unde este ridicat de farisei și dus în fața lui Pilat.

Vinerea Mare

Ei bine, în Vinerea Mare se ține post negru, deoarece este considerată ca fiind ziua care marchează suferințele pe care Iisus Hristos le-a îndurat în drum spre muntele Golgota, unde a fost răstignit pe cruce.

Sâmbăta Mare

Ultima zi din această perioadă de smerenie, Sâmbăta Mare, marchează ziua în care trupul lui Isus este îngropat. Este pasul pe care Mântuitorul îl face în Iad și le oferă morților posibilitatea de a învia în Viața de Apoi. Acestea sunt ultimele momente dinainte de Înviere, sărbătorită de creștini ortodocși la miezul nopții.

Săptămâna Patimilor. Ce semnifică fiecare zi din această perioadă
Săptămâna Patimilor. Ce semnifică fiecare zi din această perioadă

Rugăciune pentru Săptămâna Patimilor

În Săptămâna Patimilor Domnului se citește o rugăciune specială (alcătuirea Sfântului Isaac Sirul), care rezumă patimile lui Iisus în aceste zile.

”Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu Pătimirile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător”. Citește continuarea rugăciunii pe doxologia.ro.