Home » Life & Style » Școala de hoți de buzunare care a existat în România. Cine se afla la conducere și ce se petrecea în acest loc

Școala de hoți de buzunare care a existat în România. Cine se afla la conducere și ce se petrecea în acest loc

Alexandru Cazacu / 24.03.2021, 13:49
Școala de hoți de buzunare care a existat în România. Cine se afla la conducere și ce se petrecea în acest loc

Probabil nu multă lume știe acest lucru, însă în 1938, în mahalaua Vitan funcționa o școală de hoți de buzunare. Cine se afla la conducere și ce se întâmpla în această așa-zisă trăgătorie, puteți afla citind continuarea articolului.

Școala de hoți de buzunare care a existat în România

Poate părea incredibil, dar în mahalaua bucureșteană Vitan a existat o școală de hoți de buzunare. Aici, fiecare elev, instruit de hoții care aveau experiență, trebuia să poată scoate un portofel din buzunarul hainei unui manechin. Acest lucru era foarte greu deoarece manechinul avea o serie de clopoței atașați, care nu trebuiau să sune.

Se pare că Ilie Ciolac a fost primul ”diriginte” al școlii de hoți de buzunare din mahalaua Vitan, fondată în perioada interbelică. ”Dascălul” avea câte 10 elevi pe ciclu, pentru o perioadă de o lună de zile în care învățau acest ”meșteșug”. Printre cei mai buni elevi a lui Ciolac se numărau: Foamelungă, Ilie cel bun, Dumitrescu-Chioru, Elena Mihăilescu-Foanfă, Aron Pincaș-Americanul, Gavrilescu-Autobuz, Șaraga-Cuțit. Cu toate acestea, ”instituția” a fost desființată la începutul lui 1939, după ce ”dirigintele” a murit de tuberculoză în închisoarea Văcărești, unde era încarcerat pentru furt.

În România a existat o școală de hoți de buzunare
În România a existat o școală de hoți de buzunare. Ilie Ciolac Sursă Foto: bercenidepoveste.ro

Clasa de ”trăgătorie”

Ciolac avea o casă frumoasă în mahalaua Vitan, unde a fondat așa-zisa ”clasă de trăgătorie”. El avea câte zece elevi la fiecare ciclu care dura exact o lună de zile, dar spunea că ”pentru definitivare, ai nevoie de patru ani de practică. De asemenea, ”dirigintele” avea și salariu de la diverse bande de hoți, care aveau permanent nevoie de ”trăgători”. Mai mult de atât, ei operau și după un anume ”cod al onoarei”: Ilie Ciolac le instruia oamenii, iar bandele plăteau.

Cursurile erau foarte complexe, deoarece aici se învățau toate secretele meseriei, într-un timp foarte scurt. Era și normal, pentru că la acea vreme era mare nevoie de ”mână de lucru”. Definitivatul menționat mai sus era foarte cunoscut. Acesta presupunea sustragerea clopoțelului din buzunarul manechinului fără să se audă nici cel mai mic clinchet. Dacă reușeai să faci acest lucru, plecai pe stradă, dacă nu mai făceai o lună de perfecționare.

Cum a ajuns Ciolac să știe meserie

Ilie Ciolac învățase meseria de la ”părintele” hoților din zonă. Este vorba despre Mialcă, un tip foarte puternic, care își făcea veacul fie prin Vitan, fie prin Cantemir. La doar 15 ani, acesta devenise așa-zis ”hoț de bună dimineață”, deoarece lucra numai pe răcoare. Modul în care acționa: se ciocnea puțin de oamenii care abia s-au trezit și nu erau foarte atenți, un ”pardon” sau o ”Bună dimineața!” și persoana în cauză rămânea fără portofel.

Ei bine, într-un final acesta a fost prins și transferat la Văcărești. Se pare că, deși nu avea frică de nimic, acolo celebrul Mialcă prinsese frică. Acesta se jurase să nu mai fure niciodată, lăsându-i tot ”armamentul” lui Ilie Ciolac. Așadar ieșit din închisoare ”profesorul” lui Ciolac s-a retras însă avea 15 fete ”care lucrau pentru el”, după cum scriau gazetele de la acea vreme și care îi aduceau un venit de 30.000 de lei pe lună, potrivit a1.ro.