Home » Life & Style » Știri mondene » De ce s-a despărțit Liviu Dragnea, fostul lider PSD, de iubită. Mesajul vehement al Irinei Tănase

De ce s-a despărțit Liviu Dragnea, fostul lider PSD, de iubită. Mesajul vehement al Irinei Tănase

Manolică Anca / 06.12.2021, 16:54
De ce s-a despărțit Liviu Dragnea, fostul lider PSD, de iubită. Mesajul vehement al Irinei Tănase

Se pare că s-a rupt lanțul de iubire dintre fostul lider PSD și Irina Tănase. Liviu Dragnea s-a despărțit de iubită la doar câteva luni de la ieșirea lui din închisoare. Cel puțin asta arată cele mai recente informații care au apărut despre ei în presă. Cei doi păreau un cuplu extrem de sudat, mai ales că tânăra i-a fost mereu alături cât timp acesta a fost închis. Când toată lumea se aștepta ca cei doi să facă pasul cel mare, se pare că s-a produs ruptura.

Liviu Dragnea s-a despărțit de iubită

Liviu Dragnea și Irina Tănase și-au spus adio, la numai câteva luni după ce fostul lider PSD a fost eliberat din închisoare, așa arată ultimele informații care au apărut în presă pe seama lor. Deși păreau un cuplu foarte solid, ea suferind foarte mult în anii în care iubitul ei a fost reținut în spatele gratiilor, se pare că îl ultima vreme lucrurile nu ar mai fi fost deloc roz între ei.

Fostul lider PSD a cunoscut-o pe Irina Tănase pe vremea când încă era însurat cu Bombonica, mama copiilor săi. Era final de 2012, când Irina, la numai 21 de ani, se angaja la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca asistentă a lui Liviu Dragnea. După doi ani și jumătate, cei doi nu s-au mai ferit și au dezvăluit că formează un cuplu, deși între ei este o diferență de 29 de ani.

Mai mult, în anul 2019 trebuia să îi devină și soție, înainte ca Dragnea să fie condamnat la închisoare. Fusese anunțat și cuplul de naşi, chiar în cadrul unui eveniment politic. Părinții spirituali ai cuplului ar fi trebuit să fie Claudiu Manda, alături de primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

Liviu Dragnea și Irina Tănase
Liviu Dragnea și Irina Tănase

De ce ar fi plecat Liviu Dragnea de acasă

Cu toate că mulți dintre apropiații celor doi se așteptau ca ei să își oficializeze relația în fața ofițerului stării civile, se pare că Liviu Dragnea s-ar fi despărțit de iubită și a plecat deja de acasă. Cei doi locuiau în apartamentul pe care Dragnea i l-a cumpărat logodnicei sale.

Motivul pentru care fostul lider PSD ar fi părăsit-o pe Irina Tănase ar fi un presupus amantlâc al acesteia cu un fost iubit. Totul după ce un prieten de-al amândurora i-a arătat lui Liviu Dragnea un filmuleț trucat cu aceasta. Surse din anturajul lor spun că politicianul s-a supărat foarte tare și nu a mai așteptat nici măcar o discuție lămuritoare cu Irina.

„Da, sunt despărțiți acum, dar nu știu dacă e o despărțire definitivă, ea speră că nu. Totul s-a întâmplat din cauza geloziei, nu are legătură cu vreun fost iubit (… ) Cineva i-a dat ceva, o făcătură prost făcută și ușor de demontat, dar pentru că el a fost doi ani închis, nu a mai știut ce să creadă. A văzut negru în fața ochilor și a plecat.”,  a mărturisit o sursă din anturajul celor doi pentru Click!

Irina Tănase a negat speculațiile potrivit cărora Liviu Dragnea s-ar fi despărțit de ea

Contactată de jurnaliști pentru a lămuri această situație despre presupusa despărțire, Irina Tănase a negat toate zvonurile. Cu toate acestea, la scurt timp după declarațiile acordate, Irina Tănase și-a dezactivat sau șters contul de Instagram.

„De unde știți dumneavoastră așa ceva? (n.r – că Liviu Dragnea s-a mutat de acasă). Nu. Păi, eu am o relație cu Liviu de atât de mulți ani încât fostul meu iubit cred că este și căsătorit și are și copii, așa că nu avea cum să mă prindă cu fostul iubit. Dar nu înțeleg de ce mă întrebați asta? Nu m-a prins Liviu cu niciun iubit și nici nu ne-am despărțit.”, a declarat Irina Tănase pentru Cancan.

În prezent, se pare că Liviu Dragnea se află la vila sa din Teleorman, casă moștenită de la părinți. El și-a dorit să aibă parte de liniște, așa că a ales să părăsească căminul conjugal. În momentul în care se va întoarce în București, Liviu Dragnea ar urma să se mute într-un apartament deținut de fiul său.