Home » Politică » 5 lucruri neștiute despre Liviu Dragnea, fostul lider PSD. Din ce trupă a făcut parte în tinerețe, ce poreclă avea și prin ce calvar a trecut în închisoare

5 lucruri neștiute despre Liviu Dragnea, fostul lider PSD. Din ce trupă a făcut parte în tinerețe, ce poreclă avea și prin ce calvar a trecut în închisoare

Manolică Anca / 15.07.2021, 13:41

Când auzim de numele lui Liviu Dragnea, fostul lider PSD, ne gândim la omul politic și influent care era acum ceva timp sau la cel care a dătâmat Partidul Social Democrat. Totuși, înainte de a intra pe scena politică, acesta avea aspitații total diferite. Iată câteva lucruri neștiute despre Liviu Dragnea. Din ce trupă a făcut parte în tinerețe și ce poreclă avea.

Lucruri neștiute despre Liviu Dragnea

1. Liviu Nicolae Dragnea s-a născut pe 28 octombrie 1962, în comuna Gratia, județul Teleorman. De mic și-a dorit să devină șofer, după care s-a răzgândit și a dorit să devină motociclist. Fostul lider al PSD spunea că a fost un elev bun, fără a fi însă „tocilar”.

Materiile lui favorite au fost matematica și fizica, devenind olimpic la aceste materii. Pasiunea pentru mașini și atracția față de aceste materii l-au determinat să se înscrie la Facultatea de Transporturi, secția Autovehicule rutiere, din cadrul Institutului Politehnic București.

2. În timpul facultății, Liviu Dragnea a făcut parte dintr-o trupă rock numită EGO, alături de Lucian Dobrescu şi Mugurel Gheorghiaş. El era toboșarul trupei. După facultate, aparent, drumurile celor trei foşti colegi de trupă s-au despărţit.

Foștii săi colegi de trupă, pe care Dragnea a negat inițial că îi cunoaștea, au ajuns, după 20 de ani de la terminarea facultății acționari majoritari ai Tel Drum, companie de asfaltări care lucra cu Consiliul Județean Teleorman, condus, până în 2012 de Liviu Dragnea, potrivit Adevărul.

Lucruri neștiute despre Liviu Dragnea. Era poreclit „Livache” în studenție

3. Tot în perioada studenției, pe când cânta în trupă alături de cei doi foști colegi ai săi, el a primit și porecla „Livache”. Gheorghiaş era poreclit Melcul, în timp ce lui Liviu Dobrescu i se spunea „Șobo”.

4. Nici la capitolul dragoste, Dragnea nu a stat prea rău. Acesta a povestit că s-a îndrăgostit pentru prima dată în clasa a VIII-a, iar de atunci, a mai avut parte de acest sentiment de doar două ori. Fostul lider al PSD spune că nu este un șablon pentru a te îndrăgosti.

„Prima dată m-am îndrăgostit într-a opta, de o colegă de şcoală. A fost ca în clasa a opta: foarte multă pasiune şi foarte multă ruşine. Ne era drag amândurora. Era jocul frumos şi curat cu bileţele trimise, cu mers la film împreună cu colegii şi, întâmplător, stăteam unul lângă altul. Mai o luăm de mână. Era un sentiment frumos care a durat până am plecat la liceu, şi unul şi altul.”, a declarat Liviu Dragnea.

Amenințat cu violul în închisoare

5. O informație tulburătoare a ieșit la iveală despre perioada în care Liviu Dragnea a fost închis în spatele gratiilor. În sala de judecată, acesta a povestit că a fost amenințat cu violul. Mărturisile șocante au avut loc, joi – 15 iulie 2021, în momentul în care magistrații de la Tribunalul Giurgiu au avut termen să judece cererea de eliberare condiționată.

Avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, a evitat să facă comentarii pe acest subiect. Întrebată de reporterul Antena 3 cu privire la acest subiect, aceasta a preferat să se abțină la a dezvălui mai multe informații.

„Având în vedere că este o plângere penală, dacă este, e un aspect care nu e public. Nu am ce să vă să explic în plus”, Flavia Teodosiu.

Liviu Dragnea ar putea fi eliberat din închisoare
Liviu Dragnea ar putea fi eliberat din închisoare

Liviu Dragnea, eliberat din închisoare

Zi plină de emoții pentru Liviu Dragnea! Pe 15 iulie 2021, magistrații de la Tribunalul Giurgiu au judecat cererea de eliberare condiționată a fostului lider PSD.

”Am constatat din motivarea pe fond că eu am toate criteriile îndeplinite și nu pot fi eliberat, cum vine asta?(…) Cu decență și demnitate mi-am dus pedeapsa.

Am muncit zilnic când mi s-a permis, am fost la cursuri, lunar am primit recompense, inclusiv iunie, iulie, să judecați conform legii și să admiteți cererea de eliberare condiționată”, a spus Dragnea, audiat fiind prin videoconferință de la Penitenciarul Rahova.

Acesta a primit răspuns pozitiv. Magistrații au decis ca fostul lider PSD să fie eliberat condiționat, după ce a petrecut 2 ani și 2 luni în închisoare.

Dragnea a solicitat să fie eliberat condiţionat din închisoare, unde avea de executat o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Liviu Dragnea se afla în penitenciar din 27 mai 2019, atunci când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă.