5 cele mai frumoase cimitire din lume. Lista include și un cimitir din România

de:
27 09. 2021, 16:07

Deși am putea crede că moartea și frumusețea nu sunt compatibile, dacă aruncăm o privire la unele dintre cele mai frumoase cimitire din lume, ar trebui să ne convingă că acest lucru nu este adevărat. Aceste locuri sunt cu adevărat deosebite și cu siguranță nu pot fi asociate cu tristețea.

Cele mai frumoase cimitire din lume

După cum spuneam, unele cimitire sunt foarte frumoase și par să fie adevărate muzee în aer liber. Așadar, noi vă vom prezenta în rândurile următoare o listă cu unele dintre cele mai frumoase cimitire din lume. Pe lista noastră se află și un cimitir din România. Haideți să vedem care este acesta.

Cimitirul Père Lachaise (Paris)

Acest cimitir din capitala Franței este deosebit de frumos și imens. Se spune că ar fi cel mai vizitat cimitir din lume. Împânzit de alei pietruite, copaci impresionanți și mausolee elegante, în cimitirul Père Lachaise sunt înmormântați oameni celebri precum Moliere, Marcel Proust, Oscar Wilde, Gertrude Stein și Jim Morrison. În zilele noaste, acest cimitir a devenit mai mult un parc verde și liniștit. Cu toate acestea, dacă ai de gând să-l vizitezi ar trebui să mergi cu cineva care îl cunoaște, deoarece te poți rătăci foarte ușor.

Cimitirul Okunoin

Cimitirul Okunoin datează din 816 d.Hr. și este cel mai mare din Japonia. Când intri aici, te vei simți dintr-o dat mai senin și profund spiritual. Okunoin, face parte dintr-un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO și găzduiește mormintele a peste 200.000 de călugări budiști. De asemenea, aici se găsesc și câteva morminte puțin mai neobișnuite. De exemplu, aici putem găsi o ceașcă de cafea imensă care onorează lucrătorii unei companii de cafea, dar și un monument pentru termite realizat de o firmă de pesticide.

Cimitirul Vesel (Săpânța, România)

La Săpânța, în nordul României, se află unul dintre cele mai frumoase cimitire. Fiecare dintre sutele de morminte din ”Cimitirul Vesel” este pictat în culori vii, cu imagini ce reprezintă o scenă din viața celor plecați dintre noi. De asemenea, pe unele cruci se pot citi epitafe în care sunt amintite persoanele respective, iar de cele mai multe ori acestea sunt foarte amuzante.

Cele mai frumoase cimitire din lume – Cimitirul Vesel

La Recoleta (Buenos Aires)

În zilele noastre, cimitirul La Recoleta arată ca un oraș mai mic amplasat în centrul orașului Buenos Aires. Cimitirul datează din anul 1822 și este plin de îngeri sculptați și de mausolee în stil baroc și neogotic. Mai mulți foști președinți ai Argentinei au fost înmormântați aici, iar pe locul unde se află acum cimitirul, în urmă cu mai mulți ani a fost o mănăstire, de la care vine și numele acestuia.

Cimitirul Highgate (Londra)

În epoca victoriană, era cel mai râvnit cimitir al orașului, însă acesta a trecut printr-o lungă perioadă de neglijare. În zilele înnorate, mormintele pline de vegetație îți dau cumva o stare de somnolență. Printre personalitățile îngropate aici se află pictorul Lucien Freud, romancierul George Eliot și Karl Marx, al cărui mormânt este marcat cu un bust enorm. Mai puțin recunoscut, dar poate mai interesant este mormântul lui Alexander Litvinenko, spionul rus care a fost otrăvit. Acesta a fost îngropat într-un sicriu căptușit cu plumb datorită nivelului crescut de radioactivitate din corpul său.