Home » Life & Style » Timp liber » 5 vedete din România care au luat calea credinței. Au renunțat la tot pentru Dumnezeu

5 vedete din România care au luat calea credinței. Au renunțat la tot pentru Dumnezeu

Toader Mihai / 17.10.2021, 14:42
5 vedete din România care au luat calea credinței. Au renunțat la tot pentru Dumnezeu

Cu toate că unele persoane au avut cariere și o viață la alții se pot doar gândi, au decis la un moment dat să se îndrepte spre credința în Dumnezeu. Ei bine, printre aceștia se află și unele vedete din România care au luat calea credinței. Află în următoarele rânduri ce vedete au decis să renunțe la tot și să își dedice viața credinței.

Vedete din România care au luat calea credinței

Deși la vremea lor au fost artiști consacrați, cu o carieră de succes și cu o viață plină de plăceri înaintea lor, la un anumit punct, ei au decis să ia calea credinței. Noi îți vom prezenta în următoarele rânduri o serie de vedete din România care au ales să meargă pe calea Domnului.

Actorul Dragoș Pâslaru

Mulți români îl cunosc din rolul lui Horia Sima, puternicul conducător legionar din pelicula ”Drumeț în calea lupilor. Ei bine, pe când avea doar 39 de ani, actorul a decis să i-a calea credinței, iar acum este călugăr la Mănăstirea Frăsinei, din județul Vâlcea. Astăzi, Dragoș Pâslaru este ”părintele Valerian”, însă cu ani în urmă juca în roluri în filme precum ”Pruncul, petrolul și ardelenii”, “Concurs”, “Să mori rănit din dragoste de viață” sau ”Drumeț în calea lupilor”.

Mihai Coadă

Cu siguranță, mulți dintre noi îl cunoaștem pe actorul Mihai Coadă, mai ales prin rolul său în celebrul serial românesc ”La Bloc”, el intrând în pielea lui Nelu Curcă, un amuzant taximetrist din Capitală. Ei bine, la patru ani de la terminarea serialului, actorul a decis că este timpul să renunțe la cariera sa pe micile ecrane și să se îndrepte către credință. Mai exact, artistul a decis să se călugărească și slujește la Mănăstirea Turnu, de lângă Ploiești.

Vedete din România care au luat calea credinței în Dumnezeu
Vedete din România care au luat calea credinței în Dumnezeu

Maria Buruiană

Printre artiștii care au decis să meargă pe calea credinței se numără și Maria Buruiană. Actrița a renunțat la cariera înfloritoare pe care o avea în anii 1990, alegând să își petreacă viața în credință și rugăciune. Chiar dacă nu s-a călugărit, Maria Buruiană a decis să își dedice viața credinței în Dumnezeu. Ba chiar mai mult de atât, ea a scris și o carte intitulată ”Taina mărturisirii”.

Dan Bădulescu

În anii 1970, Dan Bădulescu era unul dintre cei mai faimoși chitariști rock ai momentului. În 1986, el a emigrat în Suedia, iar ulterior a renunțat la rock și a luat calea credinței. După revenirea în țară, cântărețul a absolvit Facultatea de Teologie, iar mai târziu a fost hirotonit ca preot.

Ovidiu Cuncea

De câțiva ani de zile, Ovidiu Cuncea a renunțat la viața de actor și a ales să își dedice viața credinței în Dumnezeu. Actorul a terminat Teologia încă din adolescență, însă abia din anul 2014 a hotărât să meargă pe calea Bisericii, după ce a fost hirotonit ca diacon în Grecia. Din nefericire, soția fostului actor nu a fost de acord cu decizia sa și așa s-a ajuns la divorț. El a devenit preot și a decis să se apropie și mai mult de Dumnezeu.