Home » Life & Style » Timp liber » Cine a fost, de fapt, Sfântul Ilie și ce minuni a făcut acesta

Cine a fost, de fapt, Sfântul Ilie și ce minuni a făcut acesta

Alexandru Cazacu / 19.07.2021, 13:05
Cine a fost, de fapt, Sfântul Ilie și ce minuni a făcut acesta

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie în fiecare an, la data de 20 iulie. Acesta este cunoscut drept făcător de minuni și aducător de ploi în perioadele de secetă. Cu toate acestea, haideți să vedem cine a fost Sfântul Ilie și ce minuni a înfăptuit acesta.

Cine a fost, de fapt, Sfântul Ilie și ce minuni a făcut el

Sfântul Ilie Tesviteanul este unul dintre cei mai importanți proroci din Vechiul Testament. După cum spuneam el este considerat a fi un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă, fiind considerat și ocrotitorul recoltelor.

El a venit pe lume într-o familie de preoți, cu peste 800 de ani înainte de Hristos, în ținutul Tesvi din Galaad. Se spune că la vremea respectivă, iudeii se închinau idolilor și zeilor străini. De asemenea, se spune că la nașterea Sfântului Ilie, tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără.

[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]

Flacăra reprezintă un simbol al credinței în Dumnezeu care l-a mistuit toată viața. Încă de pe vremea când era copil, Sfântul Ilie a respectat cu sfințenie cuvântul Domnului, ținând post și petrecându-și viața în rugăciune și credință. Se spune despre Sfântul Ilie că era un mare gospodar, însă avea o fire foarte iute. De asemenea, se mai spune că el și-ar fi ucis părinții care erau veniți în vizită, iar apoi a mers la Dumnezeu să îi ceară iertare. Atunci Dumnezeu i-a dat un car și un bici de foc pentru a ucide diavolii care îl stăpâneau.

Sfântul Ilie aleargă cu carul pe cer și distruge diavolii cu biciul de foc

Așadar, potrivit tradiției populare, se spune că de atunci Sfântul Ilie aleargă prin ceruri, în carul său cu roți de flăcări tunând și lovind diavolii cu biciul său de foc. De asemenea, se spune că el este aducător de ploaie și că poate provoca furtuni puternice.

Totodată, potrivit unor legende, Sfântul Ilie nu și-ar fi încheiat misiunea pe pământ, el ridicându-se la cer, unde așteaptă sfârșitul lumii, ca să se lupte cu căpetenia diavolilor. De asemenea, el este considerat a fi ”mustrător al împăraților celor fărădelege și pedepsitor al prorocilor mincinoși, minunat făcător de minuni și râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus și cerul i-a dat ascultare, cel mai mare între proroci”.

Cine a fost Sfântul Ilie și ce minuni a făcut
Cine a fost Sfântul Ilie și ce minuni a făcut

Minunile Sfântului Ilie

În timp ce călătorea, Sfântul Ilie a ajuns la casa unei femei păgâne care făcea pâine pentru fiul ei. Deși era foarte săracă, aceasta l-a invitat la masă pe Sfântul Ilie și i-a dat mănânce și să bea, rămânând fără făină și ulei. Așadar, prorocul i-a fost recunoscător femeii și a făcut o minune, iar covata cu făină și ulciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii.

După câteva zile de când era găzduit de femeie, copilul acesteia a murit. Distrusă de durere, aceasta a dat vina pe Sfântul Ilie, acuzându-l că el i-a adus nenorocirea. Atunci, el a făcut a doua minune. Se spune că a suflat de trei ori peste cadavrul copilului, iar acesta a revenit la viață.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128