Pufoase, aromate, simple sau umplute cu ciocolată, gem sau alte delicii la borcan, gogoșile se numără, fără doar și poate, printre cele mai iubite deserturi. Irezistibile mai ales când sunt proaspete, gogoșile plac la fel de mult și copiilor, cât și celor mari. Și cum cele mai bune gogoți sunt cele pe care le prepari chiar tu, ne-am propus să-ți dezvăluim astăzi o nouă rețetă senzațională. Află, în continuare, cum prepari extrem de simplu și de ușor delicioasele gogoși la cuptor.
Răspândite în întreaga lume, gogoșile sunt extrem de gustoase și au avantajul de a se face ușor. În prezent, există numeroase rețete de gogoși, care mai de care mai diferite, la fel ca și formele pe care le pot lua. Acest desert cu istorie datează chiar de pe vremea romanilor, când erau cunoscute sub denumirea de globulii.
Istoria gogoșilor este una interesantă, acestea fiind considerate chiar sacre în Evul Mediu, când erau preparate de către călugări în mănăstiri, pentru a fi oferite drept jertfă lui Dumnezeu. Ceva mai târziu, în perioada anilor 1400, gogoșile au început să fie populare și în Anglia, Germania și Olanda. În Germania, de exemplu, gogoșile erau umplute în special cu carne și ciuperci. În America, responsabili de răspândirea rețetei de gogoși au fost coloniștii olandezi. Astăzi, în America există chiar și o zi națională dedicată gogoșilor și este celebrată pe data de 3 iunie.
Inițial, gogoșile erau doar un aluat de dulce prăjit în untură de porc până ce deveneau aurii. Mai apoi, văzând că mijlocul gogoșii nu se prăjește la fel de repede ca partea exterioară, acest desert a început să fie umplut cu diverse compoziții care nu necesită prăjire. Căpitanul american Hansen Gregory a venit, însă, cu o altă soluție, și anume găurire centrului gogoșilor, astfel încât acestea să se rumenească mai bine.
Acum că v-am povestit câte ceva despre istoria acestui preparat îndrăgit putem trece la treabă. Astăzi vă prezentăm o rețetă mai sănătoasă de gogoși, astfel că nu va mai fi nevoie să le prăjești în ulei. Așadar, iată care sunt ingredientele de care ai nevoie:
Pentru glazurat (opțional):
Citește și: Rețetă de gogoși de la chef Sorin Bontea. Trucuri uimitoare ca să iasă mari și pufoase
Gogoșile la cuptor se fac extrem de rapid și sunt cel puțin la fel de gustoase ca cele făcute în tigaie. Aluatul este unul simplu, având un gust de desert clasic, pe care toată lumea îl adoră.
Pe lângă faptul că este cea mai sănătoasă rețetă de gogoși, aceasta te scapă și de grija de a „păzi“ gogoșile să nu se ardă sau să se îmbibe în prea mult ulei.
Mod de preparare:
Poftă bună!