Vineri, 14 noiembrie, de la ora 20.00, pe canalul de youtube @printreartiști aveți posibilitatea de a-i vedea și de a-i asculta pe doi dintre cei mai buni țambaliști pe care Romania îi are la acest moment.
Gerge Miu, împreună cu fiul său Ștefan – Ștefi, ne vor prezenta viziunea lor despre muzica lăutărească mai nouă și mai veche și ne vor face cunoștință cu cele două instrumente de care sunt legați pe viață – țambalul și clarinetul, prima dragoste a ficăruia dintre ei.
Pentru că l-a avut ca profesor pe Miluță Bibescu, care îi era bunic, dar căruia i se adresa cu apelativul „Tată”, Ștefi Miu îi va dedidica un moment special, celui care a plecat de curând dintre noi, pentru a cânta în Ceruri.
Vă invităm să descoperiți cum a intrat în muzica lăutărească țambalul și care au fost numele care l-au pus cel mai bine în valoare.
Vizionare plăcută!