Home » Politică » Campania electorală pentru Primăria Capitalei a început oficial. Ce trebuie să facă toţi candidaţii

Campania electorală pentru Primăria Capitalei a început oficial. Ce trebuie să facă toţi candidaţii

Redactia Redactia / 22.11.2025, 11:01
Campania electorală pentru Primăria Capitalei a început oficial. Ce trebuie să facă toţi candidaţii

Campania electorală pentru alegerea noului primar al Capitalei a început oficial pe 22 noiembrie 2025 și se va desfășura până pe 6 decembrie, ora 7.00, cu o zi înainte de deschiderea secțiilor de vot. Durata totală este de numai 15 zile, conform Hotărârii de Guvern nr. 891/2025, care stabilește calendarul electoral pentru scrutinul din 7 decembrie.

Citeşte şi: Ultimul sondaj aduce mari surprize înaintea alegerilor pentru Primăria Capitalei. Cine este pe locul 1

Alegerile se organizează în baza legislației specifice privind alegerile locale, completată de deciziile Guvernului, ale birourilor electorale și de regulile Autorității Electorale Permanente. De asemenea, se aplică și Regulamentul european privind transparența publicității politice, care obligă partidele și candidații să marcheze clar materialele de campanie, notează Adevărul.

Modalități de promovare în campanie

Candidații pot folosi afișe stradale, presă, radio, televiziune și platforme online pentru a-și transmite mesajele. Sunt permise și materiale tipărite, precum broșuri și pliante, cu condiția să fie realizate după debutul oficial al campaniei.

În schimb, legea interzice folosirea vehiculelor cu mesaje electorale, difuzarea de materiale audio din mașini, precum și organizarea de spectacole sau evenimente festive. Totodată, nu sunt permise bannerele, mesh-urile, corturile sau alte forme de publicitate outdoor de mari dimensiuni.

Principalele repere ale calendarului electoral

  • 22 noiembrie – startul campaniei

  • 23 noiembrie – validarea definitivă a candidaturilor

  • 24 noiembrie – stabilirea ordinii pe buletinele de vot

  • 2 decembrie – tipărirea buletinelor și desemnarea conducerii secțiilor

  • 6 decembrie, ora 7.00 – finalizarea campaniei

  • 7 decembrie, ora 7.00–21.00 – desfășurarea votului

În intervalul dintre dimineața zilei de 6 decembrie și închiderea urnelor sunt interzise sondajele, materialele electorale difuzate în mass-media și aparițiile candidaților. În ziua alegerilor nu pot fi prezentate rezultate de tip exit-poll și nu sunt permise comentariile sau îndemnurile care ar putea influența votul.

Mesajul AEP

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis înaintea începerii campaniei un apel către competitori să respecte regulile legale și să evite mesajele discriminatorii, incitarea la ură sau atacurile bazate pe criterii etnice ori religioase, subliniind necesitatea unei competiții corecte și transparente.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128