Home » Politică » Cine este Sorin Ion, noul secretar de stat în Ministerul Educației, și când spune că vor reveni elevii în bănci

Cine este Sorin Ion, noul secretar de stat în Ministerul Educației, și când spune că vor reveni elevii în bănci

Bucur Ioana / 23.11.2020, 13:37
Cine este Sorin Ion, noul secretar de stat în Ministerul Educației, și când spune că vor reveni elevii în bănci

Când ar putea reveni elevii în băncile școlii? Sorin Ion, noul secretar de stat în Ministerul Educației, a dat o nouă speranță părinților din întreaga țară. Cine este politicianul și de ce ar putea părăsi funcția, după doar câteva săptămâni?

Cine este Sorin Ion, noul secretar de stat în Ministerul Educației?

Sorin Ion, inspector școlar în Dâmbovița, a fost numit de premierul Ludovic Orban, pe 18 noiembrie, secretar de stat în Ministerul Educației. La scurt timp după numirea în noua funcție, Sorin Ion a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care anunță încheierea unui capitol din cariera sa profesională:

„Închei astăzi o etapă din cariera mea profesională. Răspund cu încredere unei noi provocări.

Mulțumesc tuturor pentru colaborarea trecută și viitoare.

Nu vă voi dezamăgi!”, a scris noul secretar de stat în Ministerul Educației.

Sorin Ion este profesor de matematică. A predat la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Pucioasa, a fost inspector școlar de specialitate-matematică, apoi, timp de doi ani, inspector școlar general. Noul secretar de stat în Ministerul Educației a fost și director, întâi la Școala numărul 2 Picioasa, apoi la Grupul Școlar Pucioasa. Sorin Ion este vicepreședinte al Societății de Științe Matematice din România, filiala Dâmbovița. A absolvit în 1986 Liceul Industrial Fieni, în 1990 Universitatea din București – Facultatea de matematică, iar în 2004 a obținut diploma de licență în matematică la Universitatea „Valahia” Târgoviște.

Sorin Ion candidează din partea PNL la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020
Sorin Ion candidează din partea PNL la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020

Sorin Ion a fost numit secretar de stat în Ministerul Educației după ce fostul secretar, Luminița Barcari, a demisionat din funcție pentru a candida la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Candidat PNL pentru un post de senator la alegerile din 6 decembrie, Sorin Ion ar putea renunța la funcția de secretar de stat, dacă va fi ales.

„Având în vedere că în calitate de senator aș putea să contribui la ce înseamnă legislația pe educație, ar fi tentant pentru mine să încerc să contribui din poziția de legiuitor la îmbunătățirea educației. Probabil că aș alege poziția de senator, dar o să-mi pun problema a doua zi după alegeri, dacă va exista această dilemma”, a declarat Sorin Ion, pentru Edupedu.

Ce a declarat noul secretar de stat în Ministerul Educației
Ce a declarat noul secretar de stat în Ministerul Educației

Când ar putea reveni elevii în băncile școlii?

Noul secretar de stat în Ministerul Educației a dezvăluit că elevii ar putea reveni în băncile școlii în semestrul al doilea al acestui an școlar, adică în luna februarie. Totul depinde, însă, de evoluția situației epidemiologice din România, a anunțat Sorin Ion: „sperăm ca lucrurile să se îndrepte în semestrul II și să se facă școala față în față”.

Întrebat despre soarta examenelor de Bacalaureat și Evaluarea Națională 2021, secretarul de stat susține că deocamdată nu se ia în considerarea susținerea lor în sistem online.

„La acest moment, nu s-au pus în discuție examenele, asta și din cauză că sperăm ca lucrurile să se îndrepte în semestrul al II-lea și să se facă școala față în față. O schimbare ar însemna să dăm examene în sistem online, ceea ce e extrem de greu. Poate că nici nu ar trebui să luăm în calcul alt mod decât față în față. Și să nu uităm că anul trecut am organizat în condiții excelente examenele, tot în condiții de pandemie” a declarat Sorin Ion, pentru sursa citată.