Home » Politică » Ce spune Gabriela Firea despre Sevil Shhaideh, posibil premier al României

Ce spune Gabriela Firea despre Sevil Shhaideh, posibil premier al României

Sebastian Rotaru / 21.12.2016, 17:27
Ce spune Gabriela Firea despre Sevil Shhaideh, posibil premier al României

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a declarat despre Sevil Shhaideh, propunerea de premier al României a PSD – ALDE că este un om foarte corect, imparțial și o personalitate a administrației publice locale.

Firea a spus că Bucureștiul va avea numai de câștigat în urma acestei numiri, deoarece  posibilul premier al României are „o educație solidă, cu experiență în relația cu societatea civilă, care se pricepe foarte bine la administrația publică locală, care este din PSD și, nu în ultimul rând, care este femeie”, scrie Agerpres.

„Sunt deopotrivă mândră și încântată că vom avea un premier cu o educație solidă, cu experiență în relația cu societatea civilă, care se pricepe foarte bine la administrația publică locală, care este din PSD și, nu în ultimul rând, care este femeie! O propunere pe care președintele nu are niciun motiv s-o refuze și care ne oferă garanția că programul de guvernare care ne-a asigurat succesul în alegeri va fi aplicat, că vom avea creștere economică sustenabilă, majorări de salarii și pensii, reduceri de taxe”, a scris Firea, miercuri, pe Facebook.

Ea afirmă că nominalizarea lui Sevil Shhaideh ca viitor premier al României a stârnit „un val de entuziasm printre primarii din România, și nu doar printre cei ai PSD”.

„Motivul este cât se poate de simplu: atât ca secretar de stat, cât și ca ministru al dezvoltării regionale și al administrației publice, a fost un interlocutor plin de solicitudine și un excelent profesionist, care a contribuit la materializarea multor proiecte propuse de administrațiile locale, indiferent de culoarea lor politică, având ca finalitate o viață mai bună pentru oameni. Iar dacă primarii sunt mulțumiți de relația cu guvernul, și oamenii sunt mulțumiți! PSD asta își propune, să guverneze pentru oameni!
Succes, Sevil Shhaideh!”, a adăugat Firea.